Campania electorală pentru alegerile locale a debutat vineri, 6 mai, la Iași, cu vizita președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, care alături de președintele ALDE Iași, senatorul Varujan Vosganian, și de Radu Botez, candidatul acestei formațiuni la funcția de primar al municipiului Iași, a susținut o conferință extraordinară de presă, la sediul din Piața Unirii al partidului. În cadrul întâlnirii cu ziariștii, Călin Popescu Tăriceanu a subliniat faptul că majoritatea candidaților la funcția de primar se axează în această campanie electorală mai mult pe ”lucruri minore și fără importanță” și mai puțin sau aproape deloc pe chestiuni cu adevărat importante pentru localitățile respective. ”Cei mai mulți dintre candidații la funcția de primar nu sunt capabili să prezinte electoratului o strategie coerentă de dezvoltare a localității în fruntea căreia doresc să ajungă, foarte puțini dintre aceștia având creionată măcar o viziune privind dezvoltarea urbanistică sau economică a orașelor respective”, a afirmat președintele ALDE. În opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, candidații la funcțiile de primar și consilier local ar trebui să se aplece mult mai mult în această campanie electorală asupra problemelor care țin efectiv de dezvoltarea economică a localităților, atragerea de investitori străini și găsirea de soluții pentru susținerea mediului de afaceri autohton, în vederea creării de noi locuri de muncă pentru comunitățile respective. În acest sens, liderul ALDE a afirmat că, în opinia formațiunii politice pe care o conduce, între Primărie și cetățean ar trebui să existe tot timpul și nu numai o dată la patru ani, respectiv la alegeri, o relație de colaborare în privința rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea, materializată printr-o consultare permanentă cu alegătorul. În acest context, Călin Popescu Tăriceanu a dat exemplul construirii moscheii din Capitală, chestiune care, în opinia președintelui ALDE, ar trebui să fie tranșată printr-un referendum. ”La fel, în ceea ce privește municipiul Iași, există multe probleme în care cetățeanul ar trebui să fie consultat de către autoritățile locale și mă refer aici doar la chestiunea CET-ului și la centura de sud a orașului”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. În ceea ce privește atuurile pe care Iașiul le are în acest moment față de celelalte mari orașe din țară, cu excepția Capitalei, în cursa pentru relansarea dezvoltării economice, președintele ALDE a enumerat, în primul rând, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și mediul academic, în general. ”Mediul universitar ieșean poate reprezenta fermentul de dezvoltare economică ulterioară a regiunii Moldovei, iar acest puternic atu trebuie să fie valorificat de către viitorul primar”, a subliniat Călin Popescu Tăriceanu. Pe lângă mediul universitar, în opinia candidatului ALDE la funcția de primar al municipiului Iași, Radu Botez, alți factori importanți care ar putea conduce la coagularea energiilor în vederea relansării economice a orașului și a regiunii sunt extraordinara capacitate materială și umană de care Iașiul dispune în domeniul medicinei, precum și poziționarea capitalei Moldovei la granița de est a Uniunii Europene. În cadrul conferinței de presă, senatorul Varujan Vosganian, președintele ALDE Iași, a anunțat că programul de relansare economică a Moldovei, propus de această formațiune politică, va fi înaintat spre aprobare actualului Guvern în luna iunie, respectiv după încheierea alegerilor locale, urmând ca documentul să fie cooptat în programul de guvernare al viitorului Executiv, rezultat în urma alegerilor parlamentare din luna noiembrie. (Edmond Macri)