Filiala ieșeană a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) marchează ”Ziua Internațională a Asistentului Medical, marcată în fiecare an pe data de 12 mai, prin organizarea conferinței judeţene cu tema ”Provocări şi inovaţii în profesiile de asistent medical şi moaşă”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 9.00, la Sala de conferinţe a Restaurantului ”Cotnari”. Participarea este gratuită, în limita a 250 de locuri, înscrierea făcându-se la fața locului, începând cu ora 8.00. În cadrul conferinței vor fi prezentate 13 lucrări ştiinţifice în cadrul celei de-a III-a ediţii a Concursului de cercetări şi studii clinice ”Nursing de carieră”, cea mai bună dintre acestea urmând a fi premiată cu o tabletă. De asemenea, 20 de asistenţi medicali pensionari vor fi omagiaţi şi premiaţi de colegi. ”Este o zi specială, o zi în care colegii noştri merită să fie sărbătoriţi. Îi felicit pe toţi colegii – asistenţi medicali şi moaşe – pentru rolul important pe care îl au atât în sistem, cât şi în comunitate. Fără îndoială, rolul asistenților medicali și al moașelor a crescut, a depășit porțile unităților medicale și s-a extins din ce în ce mai mult, la nivelul comunităților. Un asistent medical și o moașă acordă îngrijiri de sănătate dar sunt implicați și în prevenție, în educația populației, în detectarea factorilor cu potențial negativ asupra sănătății membrilor comunității, în cercetare. În România, din păcate, aceste roluri multiple sunt dublate de probleme despre care deja vorbim de câțiva ani buni: numărul insuficient de angajați, suprasolicitarea fizică și psihică la locul de muncă, insecuritatea în ceea ce privește protecția propriei sănătăți. Alte tipuri de provocări cărora va trebui să le facem față sunt cele care afectează deja sistemele de sănătate din statele mai bogate: pe termen lung și România se va confrunta cu problemele care derivă din îmbătrânirea populației, cu lipsa de solicitanți care să lucreze în unitățile medicale, cu creșterea numărului de pacienți cu anumite categorii de boli cronice”, a declarat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR – filiala Iaşi. Participanţii la conferinţă vor primi 12 credite EMC. La nivel mondial, Ziua Internaţională a Asistentului Medical se sărbătoreşte de peste jumătate de secol, iar Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România marchează acest eveniment special de 16 ani. În OAMGMAMR sunt înscrişi, la nivel naţional, peste 120.000 de asistenţi medicali şi moaşe. 12 mai a fost stabilită în 1965 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) ca Zi Internaţională a profesiei în semn de respect faţă de Florence Nightingale, cea care a impus profesia de asistent medical ca una de sine stătătoare, fiind, drept urmare, prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit. Născută în 1820, la Florenţa, Florence Nightingale s-a remarcat în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), când a întocmit un raport despre metodele medicale primitive şi condiţiile de viaţă dificile cu care se confruntau asistenţii medicali pe front. În 1860, cu banii câştigaţi pentru serviciile aduse, a deschis o şcoală de asistenţi medicali pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra, ceea ce a însemnat un prim pas în pregătirea de specialitate a acestora. Ca semn de recunoaştere a meritelor sale, regina Victoria a decorat-o pe Florence Nightingale cu Crucea Roşie Regală. În 1907 a primit, din partea regelui Edward al VII-lea, Ordinul de Merit. (E.M.)