Breaking News

Afacerile Dacia au crescut anul trecut, Dacia Duster pe primul loc în vânzări

Automobile Dacia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 19,1 miliarde lei (4,3 mld.euro), în creştere cu 1,76% faţă de anul precedent, producţia vândută reprezentând 14,5 miliarde lei, cu 5,9% peste nivelul din 2014.Profitul net al companiei a urcat cu 20%, la 448 milioane lei. Veniturile totale ale producătorului de automobile s-au cifrat la 19,4 miliarde lei, în creştere cu 1,98%.

Din totalul afacerilor, vânzările auto au generat 10,2 miliarde lei, din care 9 miliarde lei pe piaţa externă. Vânzările în străinătate s-au redus cu 2% anul trecut, în timp ce pe intern au urcat cu 25%, susţinute de programul de reînnoire a parcului auto şi creşterea cererii pe zona corporate.

Nivelul producţiei s-a majorat cu 374 de maşini, fiind produse în total 339.233 autovehicule, din care Dacia Duster II a totalizat 169.491 de unităţi. Pe locurile următoare s-au aflat Dacia Logan II, Dacia Logan MCV II, Dacia Sandero Stepway, Dacia Sandero II şi Dacia Duster.

Vânzările totale s-au ridicat la 339.179 unităţi, pe primul loc fiind Duster, cu 50,2%. Creşteri importante au fost remarcate la Dacia Sandero faza II, cu un plus de 30% şi o pondere de 17% din total. În schimb, Dacia Logan şi Dacia Logan MCV au fost în scădere.

Dacia a organizat anul trecut o serie de plecări voluntare prin care 500 de salariaţi au ales să părăsească uzina primind până la 14 salarii compensatorii, motiv pentru care numărul mediu de salariaţi în 2015 a fost de 13.884 faţă de 14.063 anul anterior. Cu toate acestea, Dacia a închis anul cu 14.194 de angajaţi, în condiţiile în care compania a continuat