Ion Caramitru: Publicul a revenit la teatru – un refugiu și în momente grele, și în momente bune

Publicul a revenit la teatru, un refugiu și în momente grele, și în momente bune, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Ion Caramitru, președintele UNITER, prezent la Oradea pentru Gala Premiilor UNITER.

„În perioada comunistă a fost cel mai privilegiat refugiu din minciuna zilnică, era singura zonă unde, pentru două — trei ceasuri, puteai să respiri un aer de libertate și să asculți texte care parcă păreau scrise împotriva sistemului, mai ales cele clasice — Hamlet, Richard al III-lea, Macbeth, dar și comediile lui Moliere. Astăzi, acum, teatrul se deschide spre adevărurile absolute ale ființei umane”, a precizat Ion Caramitru.

Vorbind despre revigorarea teatrului după evenimentele de după 1990, președintele UNITER a afirmat că, după câțiva ani mai dificili, în prezent viața teatrală trece printr-o perioadă fastă.

„Nu vorbesc numai de Teatrul Național, ci de toate teatrele din București. Am sondaje care s-au făcut recent. Publicul vine la teatru mai mult ca oricând”, a spus el.

La Teatrul Național, a menționat Ion Caramitru, față de 2014, în 2015 numărul de spectatori a crescut cu 125.000, ceea ce „este uriaș într-un an”. Iar ponderea spectatorilor tineri este de 60%, depășind norma de acum câțiva ani de sub 50%.

Explicația este și simplă și complicată, în același timp, a precizat actorul.

„Cea simplă spune că, în contextul existenței sociale, spaimele zilnice, serviciu, competiție, mai mult mai puțin onestă, în teatru găsești un refugiu. A doua explicație este legată de mărirea calității spectacolului de teatru prin apariția unor regizori importanți și a unor actori tineri ajunși la maturitate și care atrag publicul. Un avantaj este, desigur, și că teatrul s-a înnoit. Dar interesul a crescut foarte mult. A venit o generație de regizori tineri, care încep să facă performanță, ceea ce a fost mai puțin posibil acum vreo zece ani, când lucrurile nu erau așezate. Acum au început să apară și vi-i recomand cu mare căldură, au performat la Teatrul Național. Bobi Pricopie, de exemplu, care la origine e actor, face spectacole absolut senzaționale, cu bun gust și fără să încerce false forme moderne fără conținut. Din contră, pleacă de la conținut spre formă, ceea ce este, aș spune, testamentul artistic lăsat de Liviu Ciulei”, a declarat Ion Caramitru.

Un moment mai anevoios traversează, după cum afirmă Ion Caramitru, școala de teatru, care „a decăzut foarte mult” din cauza politicii doctoratelor. „Din păcate, această politică a doctoratelor în artă nu a făcut altceva decât să îndepărteze pe realii și importanții artiști de școală, care s-au trezit că trebuie să-și facă doctorat. În ce? I-am spus clar ministrului Marga să nu introducă sistemul acesta în școala de artă pentru că o nenorocește”, a subliniat el.

„Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, profesori plini la universități americane și suedeze. Nu le-a cerut nimeni niciun doctorat. Motivul pentru care au fost invitați să predea a fost opera lor de artist. Ce doctorat să le ceri? Inutil”, a conchis Ion Caramitru.

Gala Premiilor UNITER va avea loc luni seară la Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea, evenimentul urmând a fi transmis în direct pe TVR 1, Radio România Cultural și online pe www.uniter.ro și www.tvr.ro.