Deputaţi socialiștilor şi consilieri municipali din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, au organizat astăzi, o acţiune de protest împotriva tehnicii militare NATO instalată în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi a prezenţei militarilor americani în R.Moldova.
Participanţii la acţiune au adus cu ei coroane funerare în memoria celor ucişi în rezultatul operaţiunilor militare desfăşurate de NATO în Siria, Libia, Iugoslavia şi alte ţări. Coroanele au fost depuse pe tehnica expusă în PMAN.
Alesul poporului a specificat că, astăzi, în toiul nopţii, trupele militare străine au intrat în Chişinău, încălcând Constituţia RM şi neavând pentru aceasta nici un fel de temeiuri politice şi juridice.
„Noi calificăm aceste acţiuni ca o încălcare flagrantă a drepturilor noastre civile şi cerem ca până în ziua de mâine această tehnică să fie evacuată din PMAN. În caz contrar, mâine vor ieşi mii de oameni şi o vor lua ei înşişi pe sus”, a adăugat el.
Batrîncea a chemat autorităţile să nu se joace cu focul şi să nu-i provoace pe oameni.
Participanţii la acţiune au scandat: „Moldova fără NATO!”, “NATO, go home!”, “Moldova – stat independent”, “NATO nu ne trebuie!”.