Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a confirmat în exclusivitate pentru MEDIAFAX că ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a solicitat, luni, la CNATDCU iniţierea demersurilor necesare pentru analiza şi soluţionarea distinctă a cazurilor sesizate în 15 martie la UEFISCDI privind suspiciunile de plagiat în cazul mai multor foşti şi actuali demnitari şi persoane publice, printre care Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă.
Este vorba de o sesizare făcută de patru cercetători români care lucrează în străinătate, dr. Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Marea Britanie, dr. Lucian Ancu de la Universitatea din Geneva, Elveţia, profesorul Horia Cornean de la Universitatea Aalborg din Danemarca şi profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea din Maryland, SUA.
„În egală măsură, am trimis universităţilor la care persoanele în cauză şi-au susţinut tezele de doctorat să trimită la CNATDCU copii ale tezelor, pentru analiza în comisiile de specialitate. Totodată, am solicitat, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare CNATDCU, ca în termenul prevăzut, să se pronunţe asupra sesizărilor”, a explicat Amarandei.
Purtătorul de cuvant a mai precizat ca demersul vine la o lună după solicitarea îndreptată de către Ministerul Educaţiei iniţiatorilor sesizării, de a furniza informaţii suplimentare, potrivit Regulamentului de organizare al CNATDCU, solicitare care nu a primit răspuns: „În 7 aprilie, au fost solicitate celor trei persoane care au făcut sesizarea comună, o serie de completări, la care nu am primit însă răspuns. În consecinţă, am solicitat la CNATDCU demararea procedurii de analiză, pentru fiecare caz în parte”, a mai spus Amarandei.
În cererea trimisă, luni, la CNATDCU se menţionează: „Vă rugăm să iniţiaţi în cel mai scurt timp posibil toate demersurile necesare pentru analiza şi soluţionarea distinctă a tuturor cazurilor cuprinse în această sesizare. Anexăm textul sesizării însoţit, cu ajutorul link-urilor, de alte informaţii relevante care pot fi utile analizei dumneavoastră”.
Sesizarea îi vizează pe fostul premier Victor Ponta; fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea; primarul suspendat al Sectorului 2 din Bucureşti, Neculai Onţanu; prim-adjunct al Procurorului General al României, Bogdan Licu; avocatul Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, în prezent cercetată pentru corupţie; fosta secretară a lui Gabriel Oprea, Adela Popescu; fostul ministru al Apărării şi senator şi deputat de Mehedinţi, Mihai Stănişoară; fost adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul-şef Dumitru Pârvu şi actualul ministru de Interne, Petre Tobă.
De asemenea, Ministerul Educaţiei a solicitat Bibliotecii Naţionale, să pună la dispoziţia CNADCU copii ale tezelor de doctorat vizate şi, acolo unde acestea nu pot fi furnizate, solicitarea s-a îndreptat către universităţi. Este vorba de Universitatea din Bucureşti, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Academia de Poliţie „Al. I Cuza” şi la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, care au primit solicitări în acest sens.
Nu în ultimul rând, ministerul va pune la dispozitia CNATDCU dosarele de susţinere a tezei pentru fiecare persoană în parte.
În paralel cu analiza universităţilor, comisiile de analiza CNATDCU îşi vor formula punctele de vedere proprii, care pot fi verdict de plagiat. Odată stabilit de CNATDCU că este vorba de o teză de doctorat plagiată, reprezentanţii instituţiei vor înainta ministrului Educaţiei decizia de retragere a titlului de doctor, iar ministrul va trebui să o semneze. Toată procedura aceasta va avea un final în maximum 45 de zile, a mai explicat Amarandei pentru MEDIAFAX.