Să nu ne îndepărtăm prea repede și prea ușor de o expresie ce poate fi fundamentală în a înțelege care sunt rolurile și mai ales importanța actorilor principali de pe scena electorală a țării: candidați, alegători și aleși. Alegătorii sunt mult mai deștept decât candidații sau cel puțin la fel cu aleșii.
În primul rând candidații sunt cei care au reușit să facă un pas în fața plutonului, oferindu-și imaginea, numele și, mai ales, profesionalismul (atunci când au așa ceva) binelui comunității (după declarațiile lor unanime, pre-votare). Alegătorii reprezintă masa amorfă de votanți, din care se vor forma majoritățile și minoritățile necesare funcționării democrației, astfel încât, cu cât rezultatul votării este mai strâns, mai aproape de 50%, cu atât echilibrul dintre forţele pro și contra este mai apropiat voinței celor mulți (51%), într-o imediată contra-balansare a celor minoritari (49,1%). Aleșii sunt cei care reușesc să convingă să fie aleși, să li se dea acea încredere necesară fundamentării unui nou mandat. Aleșii sunt de fapt, a doua zi după votare, sămânța iminentelor și căutatelor discordii, ”țapii ispășitori”, inamicii publicului, partea rea a binelui, pe care tot așteptăm să ni se întâmple.
Dacă ar fi să întreținem această separare de roluri a societății, nu trebuie să ne îndepărtăm prea mult de ridicolul cu care reușim să ne înconjurăm, cum se mai înconjoară sâmburele de pulpă și pulpa de coajă, coaja de atmosferă și atmosfera de stratosferă, pentru ca în cele din urmă să constatăm că facem parte dintr-o Galaxie incomensurabilă, dar mică, în comparație cu infinitul Universului existent dincolo de cât știm noi că există.
Pe cât suntem de infinitezimali, la scara cosmosului, pe atât ne place nouă să ne simțim grozav de mari, când (ne place nouă) să ne comparăm cu micro-organismele. Totul ține de ce fel de sistem de comparație ne alegem, pentru a fi sau a nu fi, pentru a se vorbi despre noi sau a fi trecuți cu vederea, chiar și pentru că invizibilitatea noastră este o stare de fapt și nicidecum o vină ce poate fi imputată cuiva. Nimeni nu este vinovat pentru că puricele este mai mic decât elefantul sau că efemeridele trăiesc atâta timp cât arde o țigară, între degetele împătimitului fumător.
Respectând ”ordinea firii” putem constat că dintre cei zece candidați la Primăria Iașului, doar vreo doi, trei depășesc stadiul de efemeridă, parte dintre aceste libelule politice au neșansa de a se stinge înaintea trecerii celor 30 de zile de campanie electorală. Un candidat se stinge nu neapărat punându-și mâinile pe piept, poziția tradițională a celui plecat în locurile pline de verdeață, De regulă, el dispare din aria de interes a electoratului, în urma deconspirării, trădării a ceea ce poate (sau mai corect spus), a ceea ce nu poate, din ceea ce încearcă să promită. Dispariția impostorilor este benefică pentru igiena societății, un fel de curățenie de primăvară, pentru câmpie, pentru pădure, pentru gospodărie.
Să vorbim în ordinea lipsei de șanse a celor zece.
Prima, din punctul nostru de vedere, de analiză atentă și imparțială a șanselor pe care le au cei zece candidați, nu poate fi altcineva decât Anca Preda, un moft de femeie care a vrut să-și prelungească agonia după patru ani de consiliul local în care s-a remarcat prin cele mai multe voturi împotrivă date, în general, majorității proiectelor de hotărâri de C.L. prin care cetățenii doreau să-și construiască o casă, un spațiu comercial etc. În viziunea votului Ancăi Preda în Iași nu ar fi trebuit să se construiască nimic.
Urmează, Andrei Postolache, reprezentantul tinerilor frumoși și liberi din piețele publice, prea mic pentru un război așa de mare (gândind la complexitatea primăriei celui de-al doilea oraș ca importanță al țării), chiar dacă, din acest an, consumul de resurse s-a diminuat semnificativ.
Tot la nivelul notorietății de scară de bloc îl putem așeza pe distinsul Cristian Cernescu (Forța Moldovei). Urmează o grup de politicieni care au reușit să convingă electoratul că ar fi buni parlamentari pentru Iași: Camelia Bogdănici (UNPR), Viorel Blăjuț (deputat independent), Petrică Movilă (PMP) care cred că dacă au fost aleși pentru Parlamentul României, o primărie, fie ea și a Iașului, nu poate fi decât o joacă de copil (sic!). Între cei zece există și Traian Dobre, veteranul alegerilor pentru primăria Iașilor, candidatul care a dat de cele mai multe ori piept cu ieșenii, de fiecare dată fiind preferat un altul.
Radu Botez (ALDE)– fost consilier municipal, liberal prin convingeri și profesie, ”suferă” de susținerea unui partid nou, în formare, serios și de mare perspectivă, în condițiile în care ”vechii liberali” s-au dat cu portocaliu pe creier, alterându-se, vizibil, cu spiritul PDL.
Despre ultimii doi, rămași în analiză, Mihai Chirica (PSD) și Marius Bodea (PNL) vom vorbi mâine, evitând ziua de marți, ziua celor trei ceasuri rele.
Nu vă panicați. Spirtul competiție nu este dictat de nervozitatea mesajului: ”adversari până la moarte”, ci de îndemnul: Ai pierdut, continuă! Ai câștigat, continuă!
ADI CRISTI