Societatea Română de Dermatologie a dat startul celei de-a 11-a ediții a Campaniei Naționale Euromelanoma, prin care își propune să aducă medicii dermatologi mai aproape de pacienți în lupta contra cancerului de piele.
Astfel, în perioada mai-august 2016 vor fi organizate consultații gratuite oferite de medicii dermatologi, în liceele din București-Ilfov, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, dar şi pentru turiștii aflaţi pe litoralul românesc în staţiunile: Eforie Nord, Neptun și Jupiter.
Campania va avea două etape:
– prima etapă se adresează adolescenţilor și se va desfăşura în perioada 10 mai – 13 iunie;
– a doua etapă se desfăşoară în lunile iulie și august, pe litoralul Mării Negre.
Un studiu european realizat pe un eșantion de peste 13.500 persoane și prezentat în cadrul conferinței de presă de lansare a campaniei arată că în ciuda faptului că 91% dintre persoane recunosc că expunerea la soare creează probleme de sănătate, 40% dintre aceștia se protejează de soare doar în timpul vacanțelor. Specialiștii au atras atenția, că razele soarelui, chiar și la un nivel scăzut la radiațiilor UV, au efecte negative asupra pielii. Prin urmare, orice modificare neobișnuită la nivelul pielii nu trebuie ignorată și trebuie consultat medicul.
Incidența cancerului de piele în Europa este de peste 100.000 anual, iar numărul de decese depășește 22.000, potrivit Globocan.