Breaking News
Anghel Iordanescu,Razvan Burleanu

Staff-ul medical al echipei naționale, demis de FRF

Cu doar o lună înainte de startul Campionatului European din Franţa, Federaţia Română de Fotbal a luat o decizie radicală. FRF a renunţat la întreg staff-ul medical al naţionalei, conform Gazetei Sporturilor. Sursa citată notează că „ruptura” dintre staff-ul medical şi conducerea FRF s-a produs din pricina unor neînţelegeri financiare. Medicul Pompiliu Popescu era şeful staff-ului medical al naţionalei de mai bine de 25 de ani. Potrivit DigiSport, totul a plecat de la primele de calificare pentru Campionatul European. Au existat diferenţe substanţiale între solicitările staff-ului medical şi ceea cea oferea Federaţia. Componenţa staff-ului medical era formată din: Pompiliu Popescu (medic), Marian Lupu (preparator fizic), Robert Popovici, Ghiţă Păcurariu, Victor Hexan, Ovidiu Blendea (masori).