Deputatul Elena Udrea îi cere procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, să sesizeze Inspecția Judiciară și cu privire la faptul că a negociat numirea acesteia în funcție cu fostul premier Victor Ponta.
„DNA-ul sesizează Inspecția Judiciară a CSM pentru că am afirmat că Kovesi a dat ordin să fiu arestată din nou în vara lui 2015, ceea ce s-a și încercat în luna octombrie a anului trecut. Această afirmație am făcut-o și la momentul respectiv, dar atunci nu a contat pentru Kovesi. Eu cer șefei DNA să mai sesizeze Inspecția și cu următoarea declarație: ‘Eu, Elena Udrea, am fost la primul ministru Victor Ponta în birou să negociez numirea lui Kovesi în funcția de procuror-șef anticorupție!’ Am făcut acest lucru deoarece președintele Traian Băsescu dorea să o nominalizeze în această funcție, Ponta avea altă propunere, iar cei doi nu discutau între ei. Am făcut-o din proprie inițiativă, dar sunt persoane care pot confirma ceea ce spun”, a scris Udrea, pe Facebook.
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, cere Inspecției Judiciare să efectueze verificări în legătură cu unele afirmații ale Elenei Udrea apărute în data de 10 mai pe pagina de internet a unei publicații.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Elena Udrea a făcut o serie de afirmații „tendențioase” la adresa procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție și a funcționării sistemului judiciar.
„Astfel, Udrea Elena Gabriela afirmă: ‘Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzație. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzații. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum mă atacau și înainte când era Traian Băsescu președinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI și de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine’. Cu aceeași ocazie, Udrea Elena a afirmat: ‘Multe dintre dosare s-au făcut la ordin. Doamna Kovesi a dat ordinul ca eu să fiu arestată'”, se arată în comunicatul DNA.
Conform aceleiași surse, sesizarea Inspecției Judiciare are în vedere faptul că „asemenea afirmații tendențioase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată fiind trimisă în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție și care este judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească și sunt de natură a pune în discuție deontologia profesională a magistraților”.