Leonard Orban: Aderarea la zona euro, o chestiune fundamentală pentru România de a fi sau nu în nucleul dur al UE

Consilierul prezidențial Leonard Orban a declarat, vineri, că aderarea la zona euro trebuie să fie pentru România un proiect de țară, întrucât este vorba de „o chestiune fundamentală” de a fi sau a nu fi în „nucleul” dur al Uniunii Europene, inclusiv din punct de vedere decizional.

„E în interesul vital, strategic, fundamental al României ca UE să se consolideze, nu să se slăbească. E în interesul fundamental al României ca UE să fie din ce în ce mai puternică, să poată depăși momentele de criză cu care e confruntată. Tocmai de aceea acționăm în sensul de a veni spre găsirea unor soluții potrivite și, chiar dacă uneori votăm împotriva unor propuneri, (…) nimeni nu poate să ne ia dreptul de a avea o opinie și de a o susține până la momentul în care se ia decizia la nivel european”, a spus Orban, în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia Zilei Europei de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Consilierul prezidențial a insistat asupra importanței continuării procesului de integrare europeană a României și menținerii de obiective foarte clare precum integrarea în spațiul Schengen și aderarea la zona euro.

„Aderarea la zona euro nu e doar o obligație prevăzută în tratat, e o chestiune fundamentală pentru România de a fi sau a nu fi în nucleul dur, inclusiv decizional, al UE. Aderarea la zona euro trebuie să fie un proiect de țară, implică eforturi extraordinare care trebuie făcute de toate instituțiile românești, de întreaga societate”, a susținut Leonard Orban.

El a arătat că interesul „vital, strategic” al României este ca Uniunea Europeană să se consolideze și nu să slăbească. Orban a explicat că, deși UE se află în fața unei „provocări existențiale”, nu există alternativă la actuala construcție europeană.

„Nu există alternativă la această construcție, o reîntoarcere la o Europă a secolului XIX sau secolului XX, o Europă interbelică nu e o soluție, o reîntoarcere la naționalism, la o Europă cu frontiere nu e o soluție din niciun punct de vedere.
Își închipuie cineva că dacă ne întoarcem la o Europă fragmentată, la state naționale, va exista un impact mai mare la nivel global decât există în momentul de față? Vor conta statele ele singure, mai multe, decât contează UE în momentul de față? Răspunsul e evident”, a declarat demnitarul.

În opinia sa, principalul risc pentru UE îl constituie „tendințele politice centrifugale, tentația unora a de spune că e mai bine în afara Uniunii”, gesturi care, consideră Orban, nu fac decât să slăbească această construcție.