Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31.III.2016 a fost de 153.452 de persoane, în creştere cu 5.227 persoane (+3,5%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015 şi cu 814 persoane comparativ cu sfârşitul lunii februarie 2016. În luna martie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.608 lei (+12,4% faţă de luna martie 2015), iar cel mediu net de 1.888 lei (+12,2%); comparativ cu luna februarie 2016 s-a înregistrat o creștere de 2,4% atât la câştigul brut cât şi la cel net. Faţă de media pe ţară (2051 lei), câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna martie 2016, a fost mai mic cu 7,9%. ”Indicele câştigului salarial real pentru luna martie 2016 faţă de luna martie 2015, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 115,6%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 15,6%”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Județene de Statistică. (E.M.)