Morcovul conţine vitaminele A, B1, B2, C şi K, săruri minerale, calciu, magneziu, fier, potasiu, sodiu, fosfor, asparagină şi betacaroten, fibre alimentare. Consumat cu regularitate, el menţine sănătatea organismului, în special pe cea a ochilor, a pielii şi a părului.
Un remediu important pentru reglarea transpiraţiei excesive, la nivelul glandelor corticosuprarenale şi al gonadelor, este infuzia combinată din flori şi din seminţe de morcov, din care se beau zilnic, în mai multe reprize, 500 ml.Acest tratament dă cele mai bune rezultate în cazul celor la care acest simptom este corelat cu seboreea, cu acneea, cu circulaţia periferică deficitară şi chiar cu hiperemotivitatea.
În urmă cu mai bine de două milenii, marele medic grec Dioscorides nota că administrarea frunzelor de morcov face să se retragă tumorile şi curăţă sângele.
Cura cu suc proaspăt de frunze de morcov, câte 150 ml, administrat zilnic, în trei reprize, este recomandată celor care suferă de cancer. Tratamentul durează două luni, după care se face o pauză de două-trei săptămâni, iar apoi se poate relua.
Frunzele proaspete pot fi consumate şi sub formă de salată, ele având proprietăţi antitumorale, susţinând organismul afectat de tratamentele radio sau chimio-terapeutice.
Seminţele de morcov conţin steroli vegetali, care au efecte în tratamentul cancerului la sân sau al celui ovarian. Cura constă în consumarea zilnică a 4 g de seminţe, în reprize de patru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.
Seminţele de morcov stimulează activitatea gonadelor şi provoacă o uşoară vasodilataţie în zona genitală, astfel că se resimte un efect afrodiziac. În cazul infertilităţii se recomandă vinul obţinut prin macerarea florilor şi seminţelor de morcov, din care se beau câte 25 ml, de trei ori pe zi, înaintea meselor. În doze mici, substanţele volatile şi fitohormonii prezenţi stimulează hipofiza să producă hormoni gonadotropi.
Curele cu suc din frunze de morcov, zilnic 200-300 ml, alternate cu cel din frunze de pătrunjel, câte 150 ml pe zi, câte o lună alternativ din fiecare, se recomandă celor care suferă de hepatita virală de tip A, B şi C.
Ambele tipuri de sucuri proaspete conţin mari cantităţi de clorofilă şi de substanţe volatile, care pot inhiba multiplicarea virusurilor hepatice (mai ales de tip B şi C), ajutând la regenerarea ficatului şi la prevenirea apariţiei cirozei şi a tumorilor hepatice.
Pasta din frunze verzi de morcov se recomandă în cazul gingivitei. Se spală cu pasta obţinută gingiile (cu ajutorul unei periuţe moi sau chiar cu degetul) şi faţa internă a obrajilor. După curăţare nu se clăteşte imediat gura, ci se mai aşteaptă cinci-zece minute pentru a-şi face efectul în profunzime. Se aplică de două-trei ori pe zi, până la vindecarea completă. În cazul ulcerului mucoasei bucale se mestecă lent, vreme de 10-15 minute, de trei ori pe zi, frunze proaspete de morcov, bine spălate. După mestecare, frunzele nu se înghit, ci se scuipă. Pe timpul tratamentului, care are efecte cicatrizante şi antiinflamatoare foarte bune, nu se consumă alimente picante, foarte sărate sau iritante pentru mucoasa bucală.