Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat, în discuțiile avute cu autoritățile centrale de la Chișinău, că România este interesată de consolidarea stabilității Republicii Moldova și de menținerea fermă și consecventă a parcursului european al acesteia, informează un comunicat MAE transmis duminică AGERPRES.
În context, Stoenescu a susținut că aprofundarea reformelor reprezintă premisa cea mai solidă pentru atingerea acestor deziderate și răspunsul cel mai adecvat la așteptările exprimate de cetățenii Republicii Moldova.
”Referindu-se la cooperarea bilaterală în sfera culturii și educației, oficialul român a subliniat că una dintre cele mai valoroase resurse ale Republicii Moldova este reprezentată de tineri, care, prin experiența acumulată la studii în România sau în alte state europene, devin un vector de modernizare. Ministrul delegat a asigurat că România va continua programele de burse de studii în beneficiul tinerilor de peste Prut”, se arată în comunicatul citat.
Interlocutorii și-au arătat deschiderea pentru continuarea și dezvoltarea colaborării în domenii de interes pentru ambele părți, prin crearea unui mecanism permanent de consultare. În ceea ce privește cooperarea în domeniul comunităților din afara granițelor, a fost evidențiată importanța concretizării unor linii de comune de acțiune, care să permită o abordare coerentă și structurată a situației acestora.
Cu ocazia vizitei la Parlamentul Republicii Moldova, ministrul delegat Dan Stoenescu, împreună cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, au premiat câștigătorii concursului de desen organizat cu prilejul Zilei Europei. Copii au primit din partea Guvernului României locuri în Taberele ARC, organizate în fiecare vară de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Ministerul Tineretului și Sportului.
Dialogul purtat cu autoritățile locale s-a axat pe dezvoltarea de proiecte la nivel local, partea română arătând că este important ca primăriile să acceseze și fondurile europene disponibile prin Programul Operațional Comun România — Republica Moldova 2014-2020.
Stoenescu s-a aflat în perioada 12 — 14 mai în vizită de lucru în Republica Moldova, în programul oficialului român fiind incluse întrevederi cu autoritățile centrale și locale, precum și cu rectorii universităților din Cahul, Comrat și Bălți.
Agenda vizitei în Republica Moldova a cuprins, la nivelul autorităților centrale, întâlniri cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, ministrul culturii, Monica Babuc, ministrul educației, Corina Fusu, șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, Valeriu Turea.
La nivel local, ministrul delegat s-a întâlnit cu primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș, rectorul Universității ”B.P. Hasdeu” din Cahul, Andrei Popa, și rectorul Universității de Stat din Comrat, Zinaida Arikova.
Totodată, oficialul român a avut întrevederi și cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor și cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului.