24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi118
A trecut de o treime din perioada campaniei electorale. Nu greșim cu nimic dacă vom raporta că: ”în timpul serviciului nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit”. Nimic deosebit pe frontul partidelor politice, nimic deosebit în spațiul de joacă sau de așteptare a electoratului. Suntem la fel cum am fost de 26 de ani, poate mai blazați, poate mai dezinteresați, poate mai intimidați. Trebuie să recunoaștem că această lentoare,, care altădată putea fi pusă pe seama lehametei unora față de ceilalți, astăzi ea poate fi decontată spaimei pe care procurorii au insuflat-o clasei politice, atrăgându-i atenția că cine vrea să se joace cu legea, trebuie să fie pregătit să dea cu subsemnatul într-un dosar de cercetare penală.
Mai mult, ordinea pe care procurorii au reușit să o facă în învălmășeala politică de pe scena publică a țării, a mers până acolo încât candidaturile la alegerile locale au trebuit să țină cont de interdicțiile pe care legea le-a dispus față de cei care sunt bănuiți de fapte de corupție, mare parte dintre ei ne mai putând participa la aceste alegeri, chiar dacă împotriva lor nu s-a dispus decât o măsură provizoriei de privare de libertate, dar care nu le mai permite să beneficieze de dreptul constituțional de a candida și de a fi ales.
Iată că, pentru prima oară legea nu mai este o atitudine facultativă, ea devine obligatorie inclusiv pentru cei care se laudă prin târg că ei au făcut-o, că ei sunt cei care au semnat numirile pe funcție ale procurorilor și magistraților din sistem. Cutuma ”cine împarte, parte-și face” a fost astfel denunțată, insistându-se pe promovarea spiritului constituțional: ”nimeni nu este mai presus de lege, toți suntem egali în fața legii”. Până acum doi sau trei ani egalitatea era o noțiune abstractă sau cu o anume dedicație, ea fiind valabilă numai pentru proști, pentru cei care nu știau să se descurce sau, pentru cei care nu ajungeau la putere, la butoane. Anecdota cu legea sub formă de barieră (cățeii trec pe sub ea, dulăii o sar, doar boii se opresc în fața ei) nu mai are astăzi corespondent în realitate, chiar dacă încă mai sesizăm cu ochii liberi cât de mare este nedreptatea, mai ales în curțile oamenilor simpli, din rândul celor care nu au pe nimeni, decât bunul lor simț și naivitatea de a se încrede în ceea ce le zic unii sau alții, chiar dacă aceștia fac parte din rândul celor înscriși parcă pentru vecie pe buletinele de vot, de exemplu.
Vom fi pe drept cuvânt liberi în momentul în care alesul nostru va fi responsabil nu pentru el, nu pentru apropiații săi, ci, în exclusivitate, pentru beneficiarii funcție sale, de primar sau de consilier. Atunci când nu va mai exista o Anca Preda, acest consilier local de tristă amintire, care a ignorat nevoile cetățenilor (care au trimis-o în Consiliul Local al Municipiului Iași), pentru mofturile ei de vajnic apărător al legii, fără ca legea să-i fie cunoscută și prietenă, vom ști cu siguranță că alegerea noastră poate fi una bună, una în avantajul comunității. Or, acum. Anca Preda, nu numai că nu s-a mulțumit cu anii ei de ”Gică contra”, dar se înfățișează înaintea electoratului să fie aleasă primar al Iașului. Nu este vorba de satul Iași sau de cătunul Iași, ci despre capitala culturii naționale, dorind să fie pusă în galeria marilor primari, de la Dimitrie Gusti, Nicolae Gane, Vasile Pogor, Leon Negruzzi, Ion Manciuc, Eugen Nechifor, Emil Alexandrescu, Constantin Simirad, Gheorghe Nichita, primari care, cu greșelile și meritele lor, nu au abdicat de la a fi în primul rând primarul ieșenilor și mai apoi primarul Iașilor. Aceștia nu au fost în timpul exercitării funcție de primar oameni politici într-atât încât să trădeze interesele cetățenilor, atunci când acestea intrau în coliziune frontală cu strategiile politice ale partidelor din care făceau parte. Poate, de aceea au reușit să rămână nume despre care se vorbește și după 150 de ani (cum este cazul primarului Dimitrie Gusti 1866) când rememorăm personalitățile de care Iașul s-a servit, pentru a ajunge unul dintre cele mai frumoase orașe ale României, dar și orașul ce s-a dovedit a fi fundamental pentru nașterea României moderne și a României post-moderne, dacă înțelegem astfel evoluția sa post-decembristă.
Un semn bun, încurajator, ni-l dau partidele politice în totalitatea lor, partide care au înțeles că o campanie electorală este destinată în primul rând electoratului, astfel încât loviturile sub centură nu vor provoca decât puncte în minus și nicidecum aplauze la scenă deschisă. Vremea șmecheriilor, mârlăniilor, a apus de cât Traian Băsescu s-a retras în linia a patra a scenei politice românești, a chibiților, cel puțin în ceea ce-l privește ca eventual contra-candidat, de la președinția de bloc la postul de Primar General al Capitalei.
Ca o primă constatare pozitivă, după parcurgerea acestei treimi de campanie electorală, putem spune că Iașul a rămas un oraș curat, în ceea ce privește afișajul electoral.
La nereușite putem contabiliza acest no combat suspect, de parcă nimeni nu mai vrea să lupte cu nimeni.
ADI CRISTI
