Comitetul Executiv al UTA Gagauz-Yeri va aloca 100 de burse suplimentare pentru studenţii Universităţii de Stat din Comrat. Anunţul a fost făcut astăzi de către başcanul autonomiei, Irina Vlah, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.
Mărimea burselor lunare va constitui 400 de lei. Din totalul celor 100 de bursieri, 75 vor fi selectaţi în funcţie de rezultatele academice, iar 25 din familiile social-vulnerabile.
„Numărul tinerilor care pleacă la studii peste hotare este în creştere şi, cel mai des, aceştia rămîn să activeze acolo. Există investitori străini care vor să activeze pe teritoriul autonomiei, însă avem lipsă de cadre. De aceea, în scopul stimulării tinerilor de a-şi continua studiile în ţară am venit cu această iniţiativă. Ulterior, după finalizarea studiilor, îi vom ajuta să-şi găsească un loc de muncă”, a susţinut Irina Vlah.
Potrivit oficialului, pe lîngă alocaţiile suplimentare, studenţii vor beneficia de bursa de bază. Bursierii vor primi în total de la 960 de lei pînă la 1120 de lei lunar, în funcţie de rezultatele academice şi cîte 710 lei pentru titularii de burse sociale.
„Pentru bursele de la Universitatea de Stat din Comrat pot concura toţi absolvenţii din țară, aceştia fiind asiguraţi şi cu loc în căminul instituţiei de învăţămînt. Tinerii pot alege mai multe specialităţi de la cele patru facultăţi – economie, drept, cultura naţională şi agrar-tehnologică”, a adăugat Vlah.
În cadrul universităţii din Comrat funcţionează o bibliotecă, un complex sportiv, un punct medical, laboratoare moderne de informatică, centre de informare ale statelor străine şi organizaţiilor internaţionale şi catedră de pregătire militară.
Cheltuielile legate de cele 100 de burse suplimentare vor fi acoperite din contul veniturilor proprii ale bugetului regional al Găgăuziei, iar decizia va intra în vigoare în luna septembrie a anului curent.
Universitatea de Stat din Comrat a fost înfiinţată în anul 1991. Instituţia a fost absolvită de peste nouă mii de studenţi. În cadrul universităţii activează 11 catedre, 130 de profesori, inclusiv şapte doctori habilitaţi şi 51 doctori în ştiinţe.