Conducerea municipalității a reacționat la afirmațiile pe care Marius Bodea, candidatul PNL la Primărie, le-a făcut marți, într-o conferință de presă, referitoare la situația amplasamentului viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași. Astfel, într-un comunicat semnat de Biroul de presă al Primăriei se precizează că Primăria Municipiului Iași susține orice demers al Guvernului, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Ministerul Sănătății (MS), privind proiectul Spitalului Regional de Urgențe. ”În ultimii trei ani, municipalitatea a întreținut o corespondență susținută cu autoritățile centrale pe această temă și a pus la dispoziția reprezentanților Guvernului toate proiectele, studiile și documentațiile necesare. Chiar în urmă cu câteva zile, la Iași, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au avut o nouă înâlnire cu cei ai MDRAP, MS și Companiei Naționale de Investiții pentru a aprofunda documentațiile și propunerile de amplasamente aflate în discuție”, se afirmă în comunicatul Biroului de presă al Primăriei. ”Ne reafirmăm angajamentul de a susține, cu toate puterile și în limitele legii, proiectul Spitalului Regional de Urgențe, ca pe o prioritate a întregii Regiuni de Nord-Est care să salveze zeci și sute de mii de vieți. În același timp, susținem cu toată energia ca acest proiect vital să fie realizat în municipiul Iași, însă reiterăm faptul că decizia finală privind amplasamentul investiției aparține Guvernului României. În aceste condiții, domnul candidat suferă o fractură logică: reprezentanții Primăriei Municipiului Iași nu au cum să cunoască amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe, întrucât nu ei decid acest amplasament, ci Guvernul! Este regretabil faptul că unii oameni politici, în loc să își prezinte proiectele și să contribuie cumva la dezvoltarea orașului nostru, lansează acuzații nefondate, încercând să creeze un scandal mediatic ce poate compromite un proiect atât de important pentru întreaga regiune. În ceea ce privește epitetele și jignirile proferate de domnul candidat, acestea fac parte dintr-un tip de campanie primitivă și nedemnă de orașul nostru. În altă ordine de idei, îi cerem public domnului prefect al județului Iași să se implce în această sarcină a Guvernului al cărui reprezentant în teritoriu este, să abordeze problema cu responsabilitate și imparțialitate și să nu favorizeze un grup politic care pune în pericol proiectele Iașului”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Marius Bodea, candidatul PNL la Primăria municipiului Iași, l-a acuzat, marți, pe primarul interimar Mihai Chirica (PSD) de incompetență în tratarea proiectului privind construcția viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași. Într-o conferință de presă, pe care a susținut-o la sediul partidului, Marius Bodea a declarat că vinovat pentru faptul că nici până la această oră, Iașiul nu are încă stabilit amplasamantul final pentru SRU este actualul primar interimar Mihai Chirica. (E.M.)