Restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificări aduse de Legea salarizării bugetarilor.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de urgență, în sistemul de sănătate, debutanții vor beneficia de o creștere suplimentară de 10% a salariilor, față de restul funcțiilor, pentru creșterea atractivității unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate și în Învățământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile îndeplinirii unor criteriilor de performanță, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.
Alte modificări aduse de proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare. În Administrația publică centrală — aparatul central eliminarea diferențelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.
Un număr de 365.622 bugetari, respectiv aproximativ 30% din totalul personalului plătit din fonduri publice, va beneficia de creșterea salariilor în urma adoptării modificărilor sistemului de salarizare.
Modificările propuse în sistemul de salarizare a bugetarilor vor avea un impact financiar negativ de 459 milioane de lei în patru luni din acest an și de circa 1,38 miliarde de lei în următorii patru ani, în condițiile în care veniturile suplimentare sunt estimate la 306,16 milioane lei (în patru luni din 2016) și 918,49 milioane de lei în următorii patru ani, iar cheltuielile suplimentare sunt de 765,41 milioane de lei (în patru luni din 2016) și de 2,296 miliarde de lei în următorii patru ani.
Potrivit inițiatorilor, efectele pozitive imediate ale adoptării acestor modificări sunt creșterea consumului individual și a volumului contribuțiilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Pe de altă parte, o eventuală afectare a balanței comerciale, prin majorarea importurilor în urma creșterii consumului, este limitată prin încadrarea în plafonul prognozat de creștere salarială în sectorul public de 2,3 miliarde de lei pentru 2017.
‘În același timp, adoptarea modificărilor diminuează impactul financiar potențial asupra bugetului general consolidat ca urmare a executării de sentințe judecătorești ce se pot pronunța în favoarea salariaților care ar intenta procese individuale sau colective pe tema discriminării salariale la locul de muncă. Acest impact negativ potențial este estimat la 3,5 miliarde lei compensări și plăți retroactive pentru trei ani, calculate conform legii’, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Proiectul de ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost publicat marți pe site-ul Blocului Național Sindical.