Guvernul britanic a prezentat miercuri, prin intermediul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, programul legislativ pentru anul viitor fără a ști în ce măsură poate fi aplicat, în așteptarea rezultatului referendumului din iunie privind apartenența la Uniunea Europeană, relatează AFP.
Programul a fost citit de regina Elisabeta a II-a în cursul tradiționalului discurs rostit în fața Parlamentului, o cutumă ce datează din 1536. Ca în toți anii, regina, aflată la cel de-al 63-lea discurs de la începutul domniei sale, în 1953, a parcurs într-o caleașcă aurită traseul între Palatul Buckingham și Westminster.
O reformă a închisorilor, măsuri de luptă împotriva extremismului sau a corupției se află printre obiectivele pe care guvernul britanic intenționează să le abordeze.
„Este un program de reforme sociale pentru a oferi oportunități și șanse de reușită tuturor”, a declarat premierul conservator David Cameron într-un comunicat.
Discursul reginei a permis să se marcheze un armistițiu care riscă să fie de scurtă durată în dezbaterile extrem de tensionate din Regatul Unit privind viitorul regatului în cadrul UE.
Cu cinci săptămâni înainte de referendumul din 23 iunie, opiniile electoratului sunt împărțite, chiar dacă partizanii unei mențineri în UE au primit cu satisfacție publicarea mai multor sondaje care arată un avans față de susținătorii unui „Brexit”.
Alte priorități ale guvernului conservator condus de Cameron sunt măsuri de liberalizare în domeniul educației și de îmbunătățire a serviciilor de îngrijire și adopție a copilului, menționează DPA. Răspunzând la recentele critici potrivit cărora unele dintre închisorile supraaglomerate din Marea Britanie nu mai pot fi conduse, Cameron a promis libertăți fără precedent guvernatorilor de penitenciare, între care libertăți financiare și juridice.
„Aceasta stabilește un program clar de reformă socială astfel încât să înlăturăm barierele din calea șanselor și să extindem șansele la viață pentru toți”, a declarat Cameron. Guvernul a afirmat că reformele planificate ale închisorilor sunt proiectate să amelioreze protecția publică prin reducerea recidivei și a criminalității. Educația pentru cei 85.000 de deținuți din Marea Britanie se va afla în centrul programului de reformă, a anunțat Ministerul Justiției.