Marius Copil și Adrian Ungur, învingători în primul tur al calificărilor de la Roland Garros

Tenismenii români Marius Copil și Adrian Ungur au câștigat meciurile susținute în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Copil (25 ani, 180 ATP) a dispus de japonezul Go Soeda (31 ani, 152 ATP), cap de serie numărul 32 pe tabloul preliminar, cu 6-4, 2-6, 6-3. Arădeanul are acum 2-1 în meciurile directe, dar precedentul succes a fost o neprezentare a niponului, în primul tur la Vancouver, anul trecut. Soeda câștigase în 2012, în primul tur la Vancouver, cu 6-4, 6-4. În al doilea tur, Copil îl va înfrunta pe belgianul Kimmer Coppejans (22 ani, 196 ATP), pe care l-a mai învins de două ori, în 2013, la Le Gosier, în primul tur, cu 7-6 (2), 6-2, și în 2014, în primul tur al calificărilor la Australian Open, cu 7-6 (3), 5-7, 6-4. Adrian Ungur (31 ani, 204 ATP) a reușit o victorie frumoasă în fața americanului Tim Smyczek (28 ani, 122 ATP), al nouălea favorit al fazei preliminare, cu 6-2, 6-7 (0), 6-3. Următorul adversar al lui Ungur va fi maghiarul Marton Fucsovics (24 ani, 205 ATP).