Preda: În ultimii patru ani au fost depuse peste 80 de interpelări pe tema dezinfectanților din spitale

Deputatul liberal Cezar Preda a declarat miercuri că la Comisia de control al activității Serviciului Român de Informații a ajuns un nou document de la SRI cu privire la dezinfectanții din spitale, însă a subliniat că problemele legate de bacteriile din unitățile sanitare există de ani de zile, în ultimii patru ani fiind depuse peste 80 de interpelări ale parlamentarilor în acest sens.”Ieri (marți — n.r.), am discutat cu președintele comisiei (Georgian Pop — n.r.) și mi-a spus că s-a primit documentul de la SRI, nu l-am văzut. (…) O să mă duc să-l văd și eu”, a spus Cezar Preda, într-o conferință de presă, întrebat dacă zilele acestea s-a primit la comisie vreun document de la SRI pe tema dezinfectanților din spitale.

El a subliniat că instituțiile din sănătate sunt responsabile de problemele din domeniu, subliniind că parlamentarii au depus în ultimii patru ani peste 80 de interpelări cu privire la dezinfectanți și îmbolnăvirile din spitale.

„Lumea nu trebuie să aștepte de la comisie rezolvarea problemei Hexi Pharma și a problemei infecțiilor în spitalele din România. Prim-ministrul a fost deja informat foarte precis de către SRI cu toate aceste informări pe care le-au făcut. A și ieșit dl prim-ministru Cioloș acum două zile și a spus clar că știe, s-au primit informări, iar cei care spun că nu au primit mint. Mint bazându-se pe o lege care spune că nu poți să desecretizezi decât în fața unei instanțe speciale. Dar eu cred că toți cei responsabili, în primul rând din Ministerul Sănătății, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică, din celelalte organisme de control nu și-au făcut treaba ani de zile. Parlamentul acesta blamat de toată lumea a depus interpelări la Ministerul Sănătății și la organe pe problema dezinfectanților din spitale și a problemelor legate de îmbolnăviri în spitale. Sunt aproximativ 87 de interpelări în ultimii patru ani”, a afirmat Preda.

El a precizat că interpelările au avut la bază reclamațiile din spitale.

„Problemele legate de viruși, bacterii în spitale sunt de ani de zile și de fiecare dată deputații și senatorii care au circumscripții și se întâmplă cazuri de deces sau de îmbolnăviri repetate sau de recidivă au semnalat. V-am dat un exemplu să vedeți că aici este o problemă complexă de corupție și de incompetență”, a spus Preda.

Liberalul a indicat că informările de la SRI au ajuns la beneficiari. „Noi nu avem putere de a schimba ceva, decât să vedem dacă aceste informări au ajuns acolo și au ajuns acolo. De fiecare dată beneficiarii, fie că este președintele României, primul-ministru al României, miniștrii, președinții de CJ și prefecți, cei care au ORNIS, au primit informări. Noi știm că au primit informări. Nu le știm conținutul. (…) SRI nu face decât o prevenție, nu poate să facă nici măcar o plângere penală, decât dacă este afectat serviciul și se apară pe el”, a arătat Preda.

El a afirmat că ar trebui transparentizată funcționarea comisiei SRI astfel încât reacția forului să nu mai fie în momente critice, ci să vină constant.