Ilhan Ersahin, unul dintre cei mai mari saxofonisti de jazz din lume, concerteaza la Iasi in Festivalul International al Educatiei

Luni, 23 mai 2016, începând cu ora 20.00, iubitorii muzicii de jazz sunt invitaţi să participe la o seară spectaculoasă în care se vor delecta cu un show live de excepție, eterogen ca stil și origine culturală, susţinut artişti de cea mai înaltă clasă: ILHAN ERSAHIN – ISTANBUL SESSIONS [Suedia/Turcia] şi SEBASTIAN SPANACHE TRIO [România]. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala “Gaudeamus”, intrarea fiind liberă. Deoarece numărul locurilor este limitat, accesul la eveniment se va face doar în baza unei rezervări pe www.eventbook.ro

În termeni simpli şi direcţi ILHAN ERSAHIN este descris ca unul dintre cei mai creativi și aventuroși artiști ai scenei contemporane de jazz din lume. Saxofonist, compozitor, producător muzical, titular al casei proprii de discuri, important curator de festival, deţinător al renumitului “Nublu Club” din New York, activist, toate acestea sunt prea puțin pentru a explica cine este cu adevărat Ilhan Ersahin și ceea ce îl definește ca muzician şi ca personalitate artistică. Invitat şi apreciat pe scenele marilor festivaluri internaţionale, Ilhan Ersahin este un inovator şi un pionier al jazz-ului contemporan, care aduce o contribuţie semnificativă în evoluţia jazz-ului şi a fuziunilor sale, şi în promovarea sa la nivel global.

Născut în Stockholm, cu părinţi de origine suedeză şi turcă, studiază în USA, la Boston – Berklee College of Music, cel mai mare institut de muzică contemporană din lume, celebru pentru studiul muzicii de jazz. Ulterior, se stabileşte definitiv la New York şi studiază cu maeştrii Joe Lovano şi John Purcell, rafinându-şi abilităţile cu legendarul trompetist Eddie Henderson, Larry Grenadier, Wallace Rooney, Kevin Hays, Ben Allison, Jeff Ballard, Cindy Blackman şi mulţi alţii.

Inspirat de John Coltrane și Joe Henderson, Ilhan Ersahin este un muzician de rasă pură, cosmopolit, prin viziunea sa asupra muzicii şi prin varietatea de influenţe şi elemente (reggae, hip hop, electronica, pop, influenţe orientale şi din diverse culturi), pe care le percepe şi le şi le îmbină într-o manieră originală şi inovatoare. Diversitatea stilistică este marca expresiei sale artistice, concretizată într-o varietate de albume și proiecte personale, sau colaborative cu nume de top ale jazz-ului mondial.

Artistul deţine renumitul club de jazz “NUBLU Club”, din New York, un spaţiu trans-cultural, devenit o adevărată Mecca pentru artiştii renumiţi din întreaga lume, Herbie Hancock, David Byrne, Sun Ra, Bebel Gilberto, John Zorn, Tom Waits, Lou Reed, Kevin Spacey, etc., fiind denumit de publicaţia franceză Liberation “King of Manhattan’s downtown”.
Proiectul ISTANBUL SESSIONS este o fuziune între East Village-ul New Yorkez şi fascinantele nopți ale Istanbulului, oraş aflat la confluenţa mai multor culturi. Este groove jazz pe un ritm solid creat de Ilhan Ersahin împreună cu bassistul ALP ERSONMEZ, bateristul TURGUT ALP BEKOĞLU și percuționistul IZZET KIZIL. Trecând de la piese psihedelice la jazz tradițional, Ilhan Ersahin îmbină sonoritățile estului cu cele ale vestului și produce un sound complet nou ce creează o atmosferă de delir nocturn. Prezentat pe marile scene ale lumii (Summerstage New York, London Jazz Festival, Xjazz Festival Berlin, Banlieues Bleues Paris, Istanbul Jazz Festival, Enjoy Jazz Mannheim, Skopje Jazz Festival, etc.), Ilhan Ersahin este un exemplu perfect a ceea ce se poate întâmpla când artişti importanți din diferite culturi se întâlnesc și creează o minune.
Ilhan Ersahin se va afla în România pentru a patra oară, după concertele susţinute în anii trecuţi la Festivalul de Jazz de la Gărâna şi Festivalul de Jazz de la Timişoara.

SEBASTIAN SPANACHE TRIO este poate cel mai titrat, premiat și consecvent grup tânăr din istoria ultimilor ani ai jazz-ului românesc. Format din SEBASTIAN SPANACHE – pian, rhodes, wurlitzer, CSABA SÁNTA – contrabas, chitară bas și RADU PIELOIU – tobe, percuție, trio-ul a luat naștere la Timişoara, în a doua jumătate a anului 2011, având în prezent o  activitate concertistică intensă pe plan național și internațional, cu turnee şi participări în cadrul unor festivaluri importante: Gărâna Jazz Fest, Sibiu Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, JazzTM, Mupa Budapest Jazz, DixieJazz Fest Bulgaria, etc., împărțind scena cu numeroși artiști de talie mondială: Richard Bona, Hidden Orchestra, Adam Bałdych Imaginary Quartet sau Robert Mitchell’s Panacea.
Cu două albume lansate oficial, “Humanized” 2013 și “A Pasha’s Abstinence” 2014, Sebastian Spanache Trio obţine, pentru originalitate şi pentru calităţi interpretative remarcabile, “Trofeul Johnny Răducanu”, în cadrul competiţiei “Festivalului Internaţional de Jazz Johhny Răducanu 2013”, o nominalizare la secţiunea “Revelaţia anului” în cadrul “Galei premiilor de  Jazz 2013” şi premiul “Best Album” la prima ediție a Premiilor Revistei Sunete 2014, pentru albumul “A Pasha’s Abstinence”, câştigându-şi astfel un loc important în lumea jazz-ului românesc.

JAZZeast SERIES este un proiect al Asociaţiei Compania FaPt – Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală, care debutează în cadrul FIE – Festivalul Internaţional al Educaţiei. Conceput ca o platformă internaţională de dialog cultural şi de promovare a noilor curente apărute în domeniul jazz-ului contemporan, JAZZeast SERIES îşi propune să se dezvolte ca punct important de conexiune a oraşului Iaşi la standardele manifestărilor artistice europene şi să ofere publicului posibilitatea de a cunoaşte noile creaţii, printr-o serie de concerte susţinute de nume de importante ale scenei jazz-istice internaţionale şi naţionale.

Comentarii
Nici un comentariu pentru acest articol.
Adauga un comentariu
Nume:
Comentariu: