În continuare accidentat la spate, tenismanul elvețian Roger Federer, nr. 3 mondial, a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a Internaționalelor Franței de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului (22 mai-5 iunie). Federer a apărut într-o formă slabă săptămâna trecută la Mastersul 1.000 de la Roma, unde a fost eliminat încă din turul 2, declarând după aceea că este îngrijorat în privința a ceea ce va urma. Federer și-a anunțat forfaitul pe pagina sa de Facebook, declarându-se dezamăgit pentru toți fanii săi. O decizie care nu a fost ușor de luat, dar care, speră el, îi va permite să dispute restul sezonului. ”Cu regret anunț decizia de a nu participa la Internaționalele Franței în acest an. Condiția mea fizică s-a ameliorat, însă în continuare nu sunt 100% și aș risca dacă aș juca”, a explicat pe Facebook laureatul trofeului din 2009 și finalist de patru ori (2006, 2007, 2008 și 2011). Elvețianul (34 ani) nu a lipsit niciodată de la Roland Garros de la debutul său la turneul parizian, în 1999. El a fost eliminat în sferturile de finală anul trecut de compatriotul său Stanislas Wawrinka, viitorul laureat al turneului.
Related Articles
Două premii pentru studenții TUIASI la Concursul Național Studențesc de Matematică „Traian Lălescu”
2 decembrie 2021 15:02
Iaşul a urcat din nou pe locul doi pe ţară la numărul de infecţii într-o singură zi
12 octombrie 2020 17:05
Check Also
Close
-
Manifestări organizate la Iaşi, prilejuite de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei26 februarie 2019 15:26