Centrul de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților (CDCDI) din cadrul Asociației Române pentru Promovarea Sănătății a lansat luni harta online a serviciilor naționale destinate imigranților, elaborată prin proiectul EMINET – Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației, informează un comunicat de presă al instituției.
Potrivit sursei citate, harta serviciilor naționale destinate imigranților, disponibilă la adresa harta.cdcdi.ro, este un instrument ce vine în sprijinul migranților aflați în România, indiferent de statutul acestora, dar poate fi în egală măsură utilă organizațiilor și instituțiilor care lucrează în domeniul migrației, dar și pentru decidenți, cercetători și jurnaliști. Harta oferă informații centralizate despre tipurile de servicii disponibile pentru migranți în fiecare județ și va fi dezvoltată continuu, pe măsură ce noi servicii sunt create la nivel local.Din informațiile culese până în prezent rezultă că numai 12 județe (Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Sibiu, Suceava, Timiș) și municipiul București beneficiază de prezența unor organizații neguvernamentale care oferă servicii specializate pentru imigranți, se arată în comunicat.
Serviciile constau în principal în oferirea de informații și consiliere pentru obținerea permisului de ședere și muncă în România, accesarea serviciilor medicale și a sistemului educațional (pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor de studii, înscrierea copiilor la școală etc.), dar și sprijin în găsirea unei locuințe sau medierea în relația cu instituțiile publice. Unele asociații și fundații derulează activități culturale și sociale, cursuri de limba română și acomodare culturală sau oferă asistență materială pentru depășirea unor situații de risc în care se află imigranții vulnerabili.
Inspectoratul General pentru Imigrări este instituția responsabilă de reglementarea intrării și șederii cetățenilor străini în România. La structurile teritoriale ale acestora se depun cereri de azil, se solicită permise de ședere temporare sau permanente, reîntregirea familiei, autorizații de muncă sau alte documente oficiale. În afara IGI, există furnizori publici de servicii pentru populație (ex. agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, spitalele, serviciile publice de asistență socială etc.) la care migranții au în egală măsură acces. Cetățenii străini se pot adresa de asemenea Avocatului Poporului sau Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării atunci când le sunt încălcate drepturile, inclusiv cele de la locul de muncă.
Harta națională a serviciilor destinate imigranților face parte din proiectul Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației (EMINET), ce are ca obiectiv creșterea capacității ONG-urilor românești de a participa la formularea politicilor de migrație.
Proiectul este cofinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă.