Comisia Europeană este preocupată de întârzierile pe care România le înregistrează în accesarea fondurilor europene în domeniul sănătății, a precizat luni comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, la o masă rotundă pe tema dezvoltării a trei spitale regionale la Cluj, Craiova și Iași.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, înaltul oficial european a transmis la București preocuparea CE privind întârzierile pe care România le înregistrează în accesarea fondurilor europene în domeniul sănătății, care rămâne unul dintre sectoarele critice, ea asigurând încă o dată autoritățile de la București de sprijinul continuu al Comisiei.
În comunicat se arată că oficialul european consideră că investițiile europene în dezvoltarea sistemului de sănătate românesc sunt printre cele mai importante pentru recuperarea decalajului de dezvoltare a României față de Europa de Vest.
„Întâlnirea de astăzi pe tema sănătății a fost una extrem de utilă. A fost important faptul că toate părțile implicate în această discuție au fost de acord în legătură cu urgența deblocării situației privind spitalele regionale. Salut angajamentul asumat de autoritățile naționale în privința următorilor pași atât de necesari pentru construcția spitalelor regionale cât mai curând posibil. Vom urmări evoluția lucrurilor și am convingerea că termenul anunțat de vicepremierul Vasile Dîncu, începutul lunii octombrie, pentru realizarea hărții serviciilor medicale și a studiilor de fezabilitate pentru cele trei spitale va fi respectat”, a spus Crețu, conform sursei citate.
La masa rotundă pe tema construirii, în România, a trei spitale regionale ce beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au participat și viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat și reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Băncii Europene de Investiții.
Întâlnirea pe care comisarul european pentru Politică regională a avut-o cu reprezentanții Guvernului și ai Băncii Mondiale și BEI a fost urmată de o sesiune de discuții tehnice între reprezentanți ai ministerelor implicate în proiectul spitalelor regionale, cei ai BM și BEI, precum și experții DG REGIO.
„Împreună cu instituțiile financiare internaționale — Banca Europeană de Investiții, Banca Mondială și Banca Europenă pentru Reconstrucție și Dezvoltare — Comisia Europeană a sprijinit România să elaboreze strategii de dezvoltare, să pregătească reformele, să identifice și să rezolve diferitele deficiențe și blocaje structurale, inclusiv în domeniul sănătății. În sectorul sanitar, România trebuie să facă o serie de reforme care urmăresc în principal creșterea calității și accesibilității serviciilor medicale — în special pentru comunitățile dezavantajate — și reducerea utilizării ineficiente a serviciilor spitalicești, prin redefinirea rețelei medicale și construcția de noi instituții de îngrijire și intervenție”, se mai arată în comunicat.