Marţi, 24 mai, la ora 10.00, va avea loc prezentarea proiectului ”Reconstituirea zonei de la Bojdeuca Ion Creangă”, proiect ce vizează refacerea spațiului ambiental al Bojdeuciii lui Ion Creangă, într-un mod cât mai fidel epocii în care a trăit binecunoscutul scriitor și povestitor. Potrivit organizatorilor, cu această ocazie va avea loc inaugurarea şi sfinţirea „Cuptorului Tradiţional” şi aducerea în actualitate a „Horei din Ţicău”, proiect ce vizează redescoperirea și cultivarea în spațiul proxim al Bojdeucii, a comportamentelor tradiționale autentice legate de perioada Postului Mare și serbarea Paștilor. Momentul artistic va fi susţinut de Ansamblul de dansuri populare „Hora Moldovei” din cadrul Cercului Militar Iaşi. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţii instituţiilor partenere în proiect, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Departamentul de Tradiții, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Literaturii Române, prin Muzeul ”Ion Creangă” (Bojdeuca), Parohia ”Sf. Haralambie” şi Asociaţia “Alexandru Lăpuşneanu”. (E.M.)