Achiziţionarea unei aeronave pentru deplasările demnitarilor intră în linie dreaptă, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial decizia premierului de înfiinţare a unei Comisii speciale care se va ocupa de întreaga procedură, astfel încât avionul să fie cumpărat până la sfârşitul anului.
Decizia vine în urma unor discuţii din martie, din cadrul CSAT, şi ar fi vorba despre o aeronavă cu un istoric de zbor de 3-4 ani.
Potrivit deciziei premierului Dacian Cioloş, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial, se înfiinţează o comisie specială, condusă de ministrul Transporturilor, care are calitatea de preşedinte, principalul scop fiind elaborarea unui act normativ privind finanţarea achiziţionării avionului.
„Comisia are ca atribuţii: promovarea, în condiţiile legii, a memorandumului prin care se supune aprobării CSAT formatul pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate zborurilor speciale; elaborarea unui act normativ pentru asigurarea finanţării necesare achiziţiei unei aeronave în cursul anului 2016, care urmează a fi promovat, în condiţiile legii, de autoritatea contractantă; elaborarea normelor speciale de achiziţie (…) monitorizarea de către instituţiile implicate a demersurilor necesare pentru operaţionalizarea aeronavei, începând cu data de 1 ianuarie 2017, respectiv stabilirea costurilor de mentenanţă şi operare, precum şi formularea propunerilor de alocări bugetare necesare în proiectul bugetului de stat pe anul 2017”, se arată în documentul publicat în MO.
Din comisie vor face parte şi reprezentanţi ai mai multor instituţii- cancelaria premierului, Administraţia Prezidenţială, Ministerul Finanţelor, MApN, MAE, SRI, SIE, STS, SPP, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, Autoritatea Patrimoniului de stat şi Autoritatea Aeronautică Civilă.
La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a stârnit controverse prin declaraţiile sale potrivit cărora ar urma să fie achiziţionate mai multe aeronave pentru „zboruri speciale”
Ulterior, acesta a precizat că Guvernul va achiziţiona o aeronavă la mâna a doua pentru deplasarea demnitarilor în funcţie de ce bani vor fi disponibili la rectificarea bugetară.
„Se cumpără tot o aeronavă, să nu se nască îngrijorări că s-a ajuns la trei sau cinci, cum greşit s-a interpretat – şi repet aici pentru colegi, trei sau cinci este standardul european, noi fiind o ţară care tinde să implementeze aceste standarde – vom cumpăra o aeronavă. Bugetul va fi stabilit la rectificarea bugetară care va fi în mijlocul verii”, a spus Costescu.
El a adăugat că în august se va şti exact ce aeronavă se poate cumpăra şi potrivit procedurii, după alocarea bugetului, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice va începe achiziţia publică prin RA-APPS, instituţie care va fi propietara aeronavei.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat la mijlocul lunii martie că în ultima şedinţă a CSAT s-a convenit ca, până la sfârşitul anului, România să cumpere o primă aeronavă prezidenţială, cel mai probabil cu un istoric de zbor de 3-4 ani, iar, pe viitor, flotila specială să ajungă la 3-5 aeronave.
Discuţiile privind achiziţionarea unei aeronave care să fie la dispoziţia preşedintelui, a premierului şi a altor demnitari-preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului- sunt mai vechi, o comisie similiară fiind creată şi de fostul premier Victor Ponta, fără niciun rezultat.
În mai 2015, fostul premier Victor Ponta anunţa că Preşedinţia şi Guvernul au creat o altă comisie care urma să negocize cu Tarom achiziţionarea unei aeronave destinată zborurilor speciale, un avion normal pe care îl vor utiliza preşedintele şi premierul în deplasări externe.
Avionul prezidenţial cu care se deplasa fostul şef de stat a fost scos din uz, din cauza vechimii şi a costurile foarte mari de întreţinere.