Austria: Noul președinte vrea să depășească fractura politică a țării

Noul șef de stat austriac, Alexander Van der Bellen, care l-a învins la limită pe adversarul său de extremă dreapta, și-a luat angajamentul luni „să fie un președinte deasupra partidelor” pentru a reprezenta „în toată diversitatea sa” o țară ale cărei diviziuni au fost dezvăluite de scrutinul desfășurat duminică, relatează AFP și EFE.

„Voi fi, bineînțeles, un președinte deasupra partidelor, pentru toți”, a declarat Alexander Van der Bellen în prima sa intervenție publică, la Viena, după anunțul victoriei sale în turul secund al prezidențialelor.

El a adăugat că vrea „să acționeze pentru a câștiga încrederea alegătorilor lui Norbert Hofer”, adversarul său de extrem dreapta (FPOe) pe care l-a devansat cu 0,6 procente.

„S-a vorbit mult despre liniile de fractură din această țară, dintre bărbați și femei, orașe și sate, bogați și sărăci. Putem, de asemenea, considera asta ca faptul că suntem cele două jumătăți care alcătuiesc Austria și că fiecare jumătate este la fel de importantă ca cealaltă”, a adăugat acest fost lider al Verzilor care a candidat ca independent.

„Acum, trebuie să ne ocupăm de Austria în toată diversitatea sa”, a subliniat el în cursul unei întâlniri cu reprezentanții presei.

În Austria, președintele nu intervine în administrarea treburilor curente ale țării, însă dispune de prerogative importante ca aceea de a revoca guvernul, o opțiune pe care nu a exclus-o candidatul FPOe, „în ultimă instanță”.

După numărarea luni a voturilor prin corespondență, Alexander Van der Bellen, un fost profesor universitar în vârstă de 72 de ani, a obținut 50,3% din sufragii, cu un avans de 31.026 de voturi în fața adversarului său, Norbert Hofer, care a strâns 49,7% din sufragii.

El va fi primul președinte al țării care nu provine din rândul celor două mari partide, social-democrații (SPOe) și conservatorii (OeVP), dominante pe scena politică austriacă după 1945 și care în prezent se află la guvernare într-o mare coaliție.