Breaking News

SIMULTAN DE ȘAH, ÎN PREZENȚA FOSTULUI CAMPION MONDIAL ANATOLI KARPOV, LA PALAS

Miercuri, 25 mai 2016, ansamblul Palas găzduiește o acțiune dedicată iubitorilor sportului minții. Invitat special va fi marele maestru internațional Anatoli Karpov, multiplu campion mondial la șah.

 În Atriumul Palas Mall, între orele 10.00 – 11.00, se va desfășura un simultan de șah, spre încântarea tuturor celor dornici să descopere noi strategii în mutări sau să își pună în valoare cunoștințele în practicarea sportului minții. Peste 200 de jucători vor participa la simultan, evenimentul bucurându-se de prezența maestrului Anatoli Karpov, campion mondial la șah.

 Rusul Anatoli Karpov s-a născut pe 23 mai 1951 și a învățat să joace șah de la 4 ani. Este considerat un mare maestru internațional de șah, deținând titlul suprem între anii 1975 și 1985, precum și în intervalul 1993 – 1999.   

 Simultanul de șah face parte din programul Festivalului Internațional al Educației, fiind organizat de Asociația Județeană de Șah Iași și CS Politehnica Iași.