Avionul EgyptAir a transmis 11 mesaje înainte de a dispărea de pe radar

 

Avionul EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană nu a avut probleme tehnice înainte de a decola din Paris, afirmă surse din cadrul comisiei egiptene de investigaţie, citate marţi seară de Reuters, fiind trimise 11 mesaje electronice înainte de a dispărea de pe radar, susţine ziarul egiptean Al-Ahram.

Surse din cadrul comisiei egiptene de investigaţie au declarat că avionul nu a putut lua legătura cu turnul de control aerian din Egipt, dar controlorii egipteni de trafic aerian ar fi putut devenea avionul pe radar într-o zonă de la graniţa aeriană dintre Egipt şi Grecia cunoscută ca KUMBI, aflată la 260 de mile nautice de Cairo.

Aceleaşi surse citate de Reuters au afirmat că avionul a dispărut de pe radar fără a efectua niciun viraj brusc sau a-şi schimba cursul de navigaţie, la mai puţin de un minut după ce a intrat în spaţiul aerian egiptean, însă oficialii greci şi egipteni au versiuni diferite în această privinţă.

Ziarului egiptean de stat Al-Ahram a relatat marţi că avionul nu ar fi avut probleme tehnice înainte de a decola din Paris, citând un raport de verificare tehnică a avionului semnat de pilotul aeronavei MS804, document publicat pe site-ul ziarului.

 Avionul MS804 a decolat miercuri seară la ora locală 23.20 (00.20 – ora României) de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu destinaţia Cairo şi a dispărut de pe radare la ora locală 02.45 (03.45 – ora României). Potrivit respectivului document, avionul a transmis 11 mesaje electronice începând cu ora 00.09.

Primele două mesaje indicau că motoarele erau funcţionale, abia cel de-al treilea – trimis cu câteva minute înainte de a dispărea – ar fi semnalat o creştere a temperaturii în zona geamului unde se afla copilotul. Avionul ar fi continuat să trimită mesaje în următoarele trei minute după care a dispărut de pe radare, scrie Al-Ahram.

Marţi, şeful Autorităţii de medicină legală din Egipt a respins declaraţiile făcute iniţial de un alt oficial, potrivit cărora rezultatele obţinute în urma examinării rămăşiţelor umane găsite după prăbuşirea avionului EgyptAir ar susţine ipoteza unei explozii la bord.

Ehab Azmy, directorul furnizorului public de servicii privind navigaţia aeriană din Egipt, a susţinut marţi că avionul avea un curs normal de navigaţie la altitudinea de 11.000 de metri înainte de a dispărea de pe radar, potrivit Associated Press, după ce Ministrul grec al Apărării a declarat joi că avionul de tip Airbus 320 care se deplasa pe ruta Paris-Cairo a efectuat două viraje bruşte – unul de 90 de grade la stânga şi un altul de 360 de grade la dreapta la o altitudine de peste 11.000 de metri înainte de a se prăbuşi.

Până în prezent au fost descoperite 18 fragmente ale avionului şi 23 de rămăşiţe umane, potrivit comisiei egiptene de investigaţie, dar avionul şi cutiile negre nu au fost localizate încă.