Proiectul AVAI Car a câştigat Marele Premiu la cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est

Veşti bune pentru proiectul AVAI Car, mașina scaunelor cu rotile! În perioada 20-21 mai, inginerii AVAI Car au participat la cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est, Euroinvent 2016, care a avut loc în Iași. La expoziție au fost prezentate peste 500 de invenții și cercetări din 42 de țări, dar evaluatorii au considerat că AVAI Car este ideea demnă de Marele Premiu al competiţiei. ”Ne bucurăm pentru că am obţinut acest important premiu. Obţinerea încrederii și susținerea mediului academic internațional reprezintă o victorie foarte importantă atât pentru echipă, cât şi pentru Alex. Donaţiile acoperă în prezent doar 22% din suma necesară. Din acest motiv, am decis să extindem Campania. Astfel, deşi iniţial termenul final de a face donaţii era 20 mai, Campania va dura până la 9 iunie 2016.Prelungirea termenului va duce la o durată mai mare a lucrărilor, dar trebuie să ducem la bun sfârşit acest frumos proiect. Apelăm și contăm pe susținerea oamenilor pentru a reuși împreună să construim mașina atât de utilă pentru toate persoanele care au probleme locomotorii, iar ulterior și alte platforme integrate în mașini”, au declarat Adrian Vlas și Ion Ababei, inginerii proiectului AVAI. Mașina AVAI are integrată o platformă eficientă și inteligentă, cu senzori de poziționare, ceea ce o face deosebită. Un aspect extrem de important este faptul că șoferul (persoana cu dizabilități locomotorii) nu are nevoie de ajutor pentru a urca la volan. Inginerii au prevăzut absolute toate facilitățile în acest sens. La comanda șoferului, prin aplicație sau telecomandă, platforma iese automat lateral din mașină, se adaptează în dependență de nivelul solului, șoferul urcă pe aceasta nepărăsind scanul cu rotile, scaunul este fixat, iar platforma se retrage în poziția inițială poziționândul pe șofer în fața volanului. Echipa dispune de concept şi de specialiști, însă nu și de mijloace financiare. De aceea, echipa a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru a sensibiliza opinia publică şi pentru a arăta că Moldova are creatori inventivi. Însă aceştia au nevoie de susținere, la fel ca şi oamenii în scaunul cu rotile care trebuie integrați în societate pe deplin, nu doar prin proiecte parțiale. Suma colectată va fi utilizată integral în scopul realizării mașinii AVAI. Echipa intenţionează să continue proiectul în vederea optimizării maşinii din toate punctele de vedere.  Alexandr Gomaniuc are 28 de ani, iar ultimii zece i-a petrecut într-un scaun cu rotile. Alex are job, vise, planuri și dorința de a se integra în societatea noastră, însă are un prag care-l ține în loc – pragul camerei lui. Echipa AVAI, al cărei nucleu sunt tinerii ingineri Adrian Vlas și Ion Ababei, a elaborat un concept de mașină totalmente adaptată necesităților lui Alex și inovativă din punct de vedere al comodității acesteia. Pentru donații în numerar:  Cont bancar Eximbank USD – MD55EX0000002252718045 US, EUR – MD36EX0000002252718045 EU, MD – MD41EX0000002252718045MD. (E.M.)