Fosta soție a lui Dan Condrea: A fost cu siguranță agent SIE; a fost filat în permanență

Laura Georgescu, fosta soție a lui Dan Condrea, a declarat joi că fostul patron de la Hexi Pharma a fost „cu siguranță agent SIE” și că acesta era filat în permanență.

Laura Georgescu s-a prezentat joi la Tribunalul București, într-un proces privind custodia copilului pe care îl are cu Dan Condrea.

„Cu siguranță a fost ofițer SIE. A fost filat în permanență de agenți SIE și CIA”, le-a spus Laura Georgescu jurnaliștilor prezenți la tribunal.

În context, ea a arătat o fotografie de la cununia civilă cu Dan Condrea din anul 1999, în care susține că apar un colonel de la serviciul secret al MAI și alți reprezentanți din serviciile de informații.

„Erau prezenți în calitate de invitați și ai fostului soț și ai rudelor mele, erau parte dintre ei prieteni din SRI. Prietenii mei cam sunt în SRI. De exemplu, Irina Buleandră Cristea, Lupu Claudiu, ofițer SRI. Acesta era mediul în care mă învârteam. De dinainte de Revoluție erau în anturajul familiei mele, alături de familia Gheorghe Petricu, care erau la dreapta cuplului Ceaușescu. Am venit să dezmint în fața doamnei judecător informația că Dan Alexandru Condrea nu ar fi fost filat. Dan Alexandru Condrea a fost filat în permanență, cum și eu am fost filată în permanență, de când m-am născut și până în prezent. (…) Părinții mei, prin prietenii lor, erau indirect în anturajul familiei Ceaușescu și atunci eram filați foarte strâns. Tatăl meu era ofițer militar, eram monitorizați foarte atent”, a susținut femeia.

Ea a dezvăluit că, pe 14 septembrie 2015, a făcut, la Judecătoria sectorului 1, un denunț penal în legătură cu dezinfectanții diluați, după care i-a trimis jurnalistului Cătălin Tolontan un document scanat.

Femeia nu crede că Dan Condrea s-a sinucis: „Sigur nu. Pentru că el a fost tot timpul partea activă, luptătorul din familie și un om care este atât de activ nu își direcționează agresivitatea către propria persoană. Dacă îl speria presiunea nu mai înființa 10 firme. Ipoteza asta este halucinantă că nu mai suporta presiunea”.

Ea a mai dezvăluit că Dan Condrea era vitezoman, iar dacă nu divorța de ea atunci ar fi trăit acum.

Laura Georgescu mai susține că are documente despre afacerile lui Dan Condrea, despre liste cu „atenții” oferite unor oameni din partide, parlamentari, medici, dovezi pe care este dispusă să le pună la dispoziția anchetatorilor.

De asemenea, ea a dezvăluit că firma Hexi Pharma beneficia de protecție din partea Comisiei de sănătate din Camera Deputaților.