449 de candidați la alegerile locale nu au împlinit vârsta legală pentru a candida

Dintre cele 267.239 de persoane înscrise în cursa electorală din 5 iunie, 449 de candidați nu au împlinit vârsta legală pentru a candida, atrage atenția Expert Forum.

„La alegerile locale din 2016 candidează 267.239 de persoane. Condițiile minime pentru candidatură sunt ca acestea să aibă 23 de ani, drept de vot (inclusiv să nu aibă drepturile electorale interzise) și să aibă domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese. Mai mult, nu pot candida din partea mai multor partide sau ca independenți, în acest context candidatura fiind nulă de drept. Cu toate acestea, 449 dintre candidații de la alegerile locale au mai puțin de 23 de ani — vârsta minimă legală. Unii candidați nu au așteptat să fie aleși ca să migreze și s-au pus pe listele mai multor partide: 28 de persoane sunt în această situație. Campionii cu probleme privind vârsta sunt PMP (79), ALDE (69), UNPR (51) și PNL(50). Cele mai multe dintre aceste candidaturi au fost înregistrate la Bacău, Timiș, Iași, Dolj sau Maramureș”, se arată într-un comunicat de presă al Expert Forum transmis, vineri, AGERPRES.

Export Forum a avertizat că mecanismele de filtrare a candidaturilor nu sunt eficiente și trebuie făcute verificări aprofundate.

„Spre exemplu, se verifică prea puțin dacă drepturile electorale ale candidaților sunt interzise de către instanțe. Totul se bazează, ca și în acest caz, pe declarația pe proprie răspundere. Iar în acest moment, BEC are date cu privire la posibil fals în declarații, dar nu poate face mai nimic cu ele”, se explică în comunicat.

Expert Forum consideră că trebuie întreprinse verificări cu privire la activitatea persoanelor din birourile electorale care au acceptat aceste candidaturi, să se verifice candidaturile întrucât este posibil să se fi săvârșit fals în declarații din partea candidaților și trebuie introduse reglementări în lege pentru anularea unor candidaturi bazate pe documente care conțin informații sau declarații false chiar și după expirarea termenului la care candidaturile devin finale.