Breaking News

Guvernul îşi retrage reprezentanţii din Consiliul Economic şi Social, în favoarea societăţii civile

Reprezentanţii Guvernului în Consiliul Economic şi Social (CES) vor fi retraşi din această instituţie tripartită, pentru a fi înlocuiţi cu reprezentanţi ai societăţii civile, a decis vineri Executivul.

„Guvernul a abrogat, vineri, hotărârea 175/2009 privind numirea reprezentanţilor săi în CES, decizie care este în concordanţă cu reglementările Legii 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea CES. Această lege prevede retragerea celor 15 membri numiţi de Guvern în plenul CES pentru a fi înlocuiţi de 15 membri reprezentând structurile asociative ale societăţii civile, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, informează Biroul de presă al Palatului Victoria.

Sursa citată mai arată că reprezentanţii societăţii civile vor fi propuşi, conform modelului Comitetului Economic şi Social European, din organizaţii ale drepturilor omului, inclusiv ale drepturilor femeilor, tineretului şi copiilor, organizaţii din domeniul sănătăţii şi ale persoanelor cu dizabilităţi, organizaţii pentru servicii sociale şi eradicarea sărăciei, organizaţii pentru mediu şi probleme legate de mediul rural, asociaţii academice, profesionale, pentru protecţia consumatorului, organizaţii ale economicie sociale, organizaţii cooperatiste ale profesiunilor liberale, ale agricultorilor, ale pensionarilor, ale comunităţilor locale, alte organizaţii neguvernamentale cu activităţi în domeniile de competenţă ale CES.

CES este o instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul dialogului la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile. Ulterior, această lege a fost modificată (prin Legea 222/2015), una dintre reglementări stipulând că din plenul CES fac parte 45 de membri, 15 reprezentanţi ai structurilor patronale, 15 reprezentanţi ai structurilor sindicale şi 15 reprezentanţi ai structurilor asociative. În luna septembrie 2015, printr-o procedură de selecţie publică şi, ulterior, prin decizie a premierului, au fost confirmaţi cei 15 membri ai structurilor asociative.