Dar, acest lucru înseamnă că bebeluşii născuţi prematur sunt mult mai dependenţi de părinţii lor după naştere, deci au nevoie de părinţi mai inteligenţi care să aibă grijă de ei, toate acestea au condus la dezvoltarea inteligenţei la nivel uman, spun cercetătorii.

Spre deosebire de alte mamifere, ai căror pui învaţă să se deplaseze timp de câteva ore, primatele cum ar fi cimpanzeii, gorilele şi oamenii sunt neajutoraţi la naştere. Dar bebeluşii sunt, în mod special, dependenţi de părinţii lor deoarece creierul nou-născuţilor este mai puţin dezvoltat decât la alte primate.

A fi născut mai devreme înseamnă, în dezvoltare, a menţine o mai mică dimensiune a capului copilului, crescând probabilitatea lor de a supravieţui naşterii. Acest lucru poate să fi dat naştere la o reacţie relaţionată: copiii prematuri au nevoie de părinţi mai inteligenţi, care, la rândul lor dau naştere la bebeluşi cu creier mai mare, care se nasc prematur. Spirala poate continua la nesfârşit.

Cercetătorii susţin că această legătură inteligenţă-prematuritate sugerează de ce mamiferele, spre deosebire de alte clase, au evoluat cu un nivel mai ridicat de inteligenţă.

Cu ajutorul unui model format din 23 de grupe de primate, ei au putut să demonstreze că neputinţa copilului a fost un bun factor pentru a stimula inteligenţa adulţilor, notează Descoperă.

„Teoria noastră este că există un fel de ciclu de auto-înarmare unde creierul mare duce la urmaşi născuţi prematur, iar urmaşii născuţi prematur duc la părinţi care au creierul mare”, a explicat Steven Piantadosi, un cercetător de la Universitatea Rochester şi un co-autor al studiul.

Conform cercetătorilor, o serie de teorii sunt folosite pentru a explica de ce oamenii au devenit atât de inteligenţi, inclusiv adaptarea la medii dure şi la vânătoarea în grupuri.

„Oamenii au un fel unic de inteligenţă. Suntem buni la raţionamente sociale şi la ceva numit „teoria minţii”, care este abilitatea de a anticipa nevoile altora şi de a recunoaşte că aceste nevoi pot fi diferite de ale noastre Acest lucru este util, mai ales, în îngrijirea copilului care nu ştie să vorbească timp de câţiva ani„, a declarat Celeste Kidd, cercetător la Universitatea Rochester din New York şi autor principal al studiului.

Potrivit lui Kidd, scopul acestei lucrări a fost de a testa în mod oficial plauzibilitatea unei noi teorii în care presiunile de îngrijire a copilului sunt centrale.

„Modelul demonstrează că dinamica pe care o propunem este plauzibilă. O analiză a datelor de la primate sprijină această teorie, demonstrând că înţărcarea (pe care o folosim ca indicator al neputinţei copilui) este un excelent predictor de inteligenţă”, a concluzionat Celeste Kidd.