CSMS Iași s-a calificat, în premieră, în preliminariile Europa League, după ce duminică după amiază a învins cu scorul de 3-2 (1-2), în deplasare, pe ACS Poli Timișoara, în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1. În urma acestui rezultat, elevii lui Nicolo Napoli au terminat pe primul loc în clasamentul celei de-a doua grupe valorice și, profitând de faptul că două dintre formațiile din play-off (Dinamo București și ASA Târgu Mureș) nu au drept de participare în cupele europene, din cauză că se află în insolvență, vor evolua, în premieră, în preliminariile Europa League. Meciul din Banat a început cum nu se putea mai rău pentru ieșeni, aceștia fiind conduși pe tabela de scor după mai puțin de 40 de minute cu scorul de 2-0, în urma reușitelor lui Mailat (min. 20) și Nimely (min. 39). În prelungirile primei reprize, oaspeții reușesc să reducă din handicap, prin Golubovic, relansând partida. În partea a doua a meciului, pe fondul problemelor fizice acuzate din plin de cei mai mulți dintre jucătorii Timișoarei, în frunte cu Dorin Goga, Marius Criotoru și Ianis Zicu, lucru care l-a obligat pe antrenorul Ionuț Popa să-i scoată din teren și să introducă în locul lor mai mulți ”puști” de perspectivă, dar lipsiți de experiența Ligii 1, Iașiul a dat lovitura pe final, reușind, mai întâi, să egaleze, prin Andrei Cristea, în minutul 82 (după o flagrantă poziție de offside) și apoi să înscrie golul victoriei (și al calificării, în premieră, într-o cupă europeană), prin Gianmarco Piccioni (min. 89). În celelalte meciuri disputate duminică după amiază în ultima etapă a play-out-ului s-au înregistrat rezultatele: CS Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 2-0, FC Botoșani – CFR Cluj 4-0, Concordia Chiajna – FC Voluntari 1-1. (E.M.)
Related Articles
Dezbatere privind virusarea legitimității în post-democrație, organizată de UAIC
14 aprilie 2021 14:51
DNS: Rugbyștii de la Politehnica-Unirea Iași au încheiat campionatul pe podium
28 septembrie 2015 07:48
Iohannis: Un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat în Moldova
4 februarie 2015 20:46
Check Also
Close
-
Ministrul de Finanţe: Exclus să creştem taxe şi impozite în acest an12 aprilie 2022 12:55