Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie” (ADRE), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi şi Societatea Studenţilor Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” Iaşi, organizează marți, 31 mai, cea de-a VIII-a ediție a ”Caravanei Profilaxiei”, cu titlul ”Profilaxia afecţiunilor stomatologice”. Evenimehtul, coordoant de prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași, va avea loc marți, 31 mai, începând cu ora 08.00 şi până la orele 20.00, oferindu-se consultaţii gratuite, produse de igienă orală gratuite, precum şi broşuri informative despre igiena orală în punctele special amenajate din Parcul Teatrului Naţional, Tătăraşi – Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Piaţa Voievozilor şi Parcul Podu Roș. Cu această ocazie, Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, principalul organizator al acestui eveniment, va oferi un număr de consultaţii şi tratamente gratuite din sfera stomatologică şi implanto-protetică, care vor îmbunătăţi starea de sănătate orală şi generală cu aportul Facultăţii de Medicină Dentară. Manifestarea reprezintă un clişeu de urmărire a analizei SWOT de-a lungul anilor (2009 – 2015) şi evaluează impactul pe care acest eveniment l-a avut în rândul populaţiei, care vizează reabilitarea sistemului stomatognat axată pe profilaxia terţiară a adultului, capitol foarte important al reabilitării orale complexe. Potrivit organizatorilor, pe parcursul celor șapte ani de derulare a ”Caravanei Profilaxiei”, peste 25,000 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite şi de peste 120.000 de produse de igiena orală; în egală măsură, peste 550 de cazuri sociale au beneficiat de tratamente susţinute de Facultatea de Medicină Dentară prin intermediul Fundaţiei ”Gr. T. Popa”. ”Ne dorim ca procentele întâlnite de boala parodontală (45.3% – în 2015), edentaţii (23.5% – în 2015) şi alte afecţiuni sau complicaţii (25.5% – în 2015) să le găsim în această ediţie mult mai reduse faţă de cele anterioare, înregistrând reale progrese în informarea şi iniţierea utilizării corecte a produselor de igiena orală în Iaşi”, a declarat prof. univc. Dr. Norina Forma, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF, principalul inițiator al acestui eveniment. Potrivit specialiștilor, cele mai multe afecţiuni orale pot fi prevenite, prin reducerea nivelului de expunere la factorii majori de risc şi promovarea unui stil de viaţă sănătos. (Edmond Macri)