Breaking News

Nereguli grave în activitatea de transport în comun din municipiul Iași, depistate de inspectorii de specialitate

Comisia mixtă de verificare a condițiilor în care se desfășoară transportul de persoane în municipiul și județul Iași, constituită, conform Ordinului Prefectului, din reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Serviciul Comisariatul Județean Iași, ai Registrului Auto Român Iași, ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași, ai Consiliului Județean Iași, ai Inspectoratului de Stat  pentru Controlul Transportului Rutier, ai Direcției de Sănătate Publică Iași și ai Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași), a efectuat în perioada februarie – aprilie 2016, mai multe controale tematice. Astfel, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier a verificat la nivelul județului Iași 71 operatori de transport persoane, constatându-se un număr de 39 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 72.100 lei. În municipiul Iași au fost verificate un număr de 30 vehicule aparținând RATP Iași și UNISTIL SRL, 14 dintre acestea au fost scoase de pe traseu și îndrumate către stații de inspecție tehnică. Consiliul Județean Iași, prin serviciul specializat, în urma verificărilor efectuate la transportatorii de persoane din județul Iași a constatat următoarele nereguli: lipsa documentelor de transport în orginal la bordul autovehiculelor, respectiv licență de traseu și caiet de sarcini, nerespectarea orarului de circulație din programul de transport, nerespectarea stațiilor de îmbarcare-debarcare, cât și a autogărilor, nerespectarea gradului de confort oferit călătorilor, neefectuarea în totalitate a unor trasee din programul de transport, eliberarea parțială sau lipsa eliberării legitimațiilor de călătorie de către conducătorii auto, depășirea capacității de transport a vehiculelor utilizate în efectuarea serviciului. Pentru aceste nereguli au fost aplicate un număr de 40 sancțiuni contravenționale în sumă totală de 50.000 lei. Direcția de Sănătate Publică Iași a constatat faptul că RATP Iași are în derulare un contract de prestări servicii cu o firmă specializată pentru operațiuni de curățenie. Au fost depistate deficiențe în ceea ce privește modul de efectuare a operațiunilor de curățenie, administratorul societății prestatoare fiind sancționat cu suma de 500 RON. ”SC UNISTIL SRL efectuează operațiunile de curățenie cu personal propriu, fără a avea o planificare a periodicității acestora și nici personal desemnat în verificarea eficienței. Pentru neregulile constatate, SC UNISTIL SRL a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.000 lei”, se precizează într-un comuniucat al Biroului de presă al Prefecturii Iași. Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași) a verificat un număr de 15 societăți comerciale de transport public de persoane, fiind constatate următoarele deficiențe: nu existau informații cu privire la durata de parcurgere a traseului și ora de plecare în cursă, consumatorii nu sunt informați despre frecvența circulației mijloacelor de transport în fiecare stație, neafișare orar de funcționare. ”Pentru aceste abateri au fost aplicate un număr de șapte sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 15.000 lei (SC UNISTIL SRL a fost sanctionată cu amenda de 4.000 lei, iar in cazul RATP au fost aplicate două amenzi, în cuantum total de 5.000 lei, în cazul SC SAMI TRANS SRL a fost aplicată o amendă de 3.000 lei, în cazul SC RO TOUR SRL a fost aplicată o amendă de 3.000 lei, în cazul SC NICOLMIT SRL o amendă de 1.000 lei, la SC MASSARO TRANS SRL a fost aplicată o amendă de 1.000 lei la SC INTERTRANSCOM SRL – amendă de 1.000 lei)”, se menționează în documetul Prefecturii. Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași  a constatat nereguli la trei operatori economici de profil, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în sumă de 15.000 lei. Neregulile constatate de Garda de Mediu au fost următoarele: nedispunerea de către RATP a măsurilor necesare în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii impactului asupra aerului înconjurăror în activitățile desfășurate la punctele de lucru din municipiul Iași, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor depozitate la nivelul spațiilor deținute de către SC UNISTIL SRL. Acțiunile de verificare în domeniul transportului de persoane vor fi reluate în perioada următoare. ”Având în vedere problemele semnalate referitoare la activitatea de transport, am decis continuarea acțiunilor de control prin această comisie mixtă care și-a desfășurat activitatea în prima parte a anului 2016. În acest sens, instituțiile abilitate vor verifica permanent condițiile tehnice, de siguranță și confort în transportul public local de călători din municipiul și județul Iași. Totodată, după cum am anunțat în urma cu câteva zile, am formulat o plângere penală împotriva RATP Iași, ținând cont de incidentele grave semnalate în activitatea acestei societăți în decurs de doar câteva luni, respectiv cele 4 incendii în mijloacele de transport produse de la începutul anului”, a declarat prefectul județului Iași, Marian Grigoraș. (E.M.)