Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților, 16.21 lei per litru la benzina Premium-95, 13.83 lei pentru motorină și pentru gazul lichefiat – 7.20 lei per litru. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al ANRE precizează că prețurile respective au fost stabilite în conformitate cu prevederile noii Metodologii de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, în vigoare din 13 mai 2016.
Potrivit Metodologiei, autoritatea de reglementare în energetică, la fiecare 14 zile calendaristice, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web pînă la ora 13.00. În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere va determina, pornind de la prețurile plafon stabilite de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul, le va publica pe pagina sa web și le va afișa pe panourile informative de la stațiile de alimentare. Prețurile stabilite de operatori vor intra în vigoare și se vor aplica pentru toți consumatorii, începînd cu ziua de miercuri, ora 00.01 noaptea. Operatorii nu au dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît prețurile plafon stabilite de ANRE.
ANRE a constatat, în urma ședinței publice de ieri, că 27 de companii au majorat prețurile la combustibili pe 23-25 mai cu abateri de la prevederile legislației în vigoare. La începutul săptămînii trecute, companiile petroliere au scumpit benzina în medie cu 60 de bani, pînă la 16.35 lei, iar motorina cu 1 leu și 10 bani, pînă la 14.35 lei per litru.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a obligat titularii de licențe să lichideze abaterile constatate. Reprezentanții autorității de reglementare au avertizat că ANRE este în drept să intenteze procedura de suspendare a licenței în cazul unor încălcări ale legislației.