Ministerul Sănătății întrerupe concursurile pentru ocuparea posturilor de manageri de spitale

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis să nu se mai desfășoare niciun concurs pentru ocuparea funcției de manager de spital, fiind în lucru modificări ale contractelor de management astfel încât să conțină criterii clare de performanță pentru evaluarea activității, a anunțat purtătorul de cuvânt al MS, Laurențiu Colintineanu.

„Contractul de management trebuie modificat (…) în sensul în care trebuie să conțină criterii clare de performanță. Pe baza acestora să se poată face apoi și o evaluare obiectivă a activității managerilor de spital. (…) Decizia ministrului Vlad Voiculescu este următoarea: niciun concurs pentru ocuparea funcției de management nu va avea loc până când nu se vor definitiva aceste analize și modificări, iar termenul este de câteva săptămâni”, a declarat Colintineanu, într-o conferință de presă.

El a menționat că printre criteriile avute în vedere se numără raportarea reală a infecțiilor nosocomiale, igiena spitalelor, dar și părerea pacienților.

„Ministrul Vlad Voiculescu a semnat vineri un ordin prin care a retras reprezentanții MS din Consiliul de Administrație al Spitalului Floreasca și din comisia de contestații din cadrul concursului pentru funcția de manager. Concursul trebuia să se desfășoare ieri pentru funcția de manager al Spitalului Floreasca. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfășurarea concursului, iar motivele sunt două. Pe de o parte, este convingerea ministrului Voiculescu că a sosit momentul pentru a analiza, pe de o parte, și evalua oportunitatea, pe de altă parte, de a face modificări la procedura de selecție a viitorilor manageri. Rolul managerilor este vital în buna funcționare a spitalelor, iar procesul de selecție este o parte foarte importantă a acestui angrenaj”, a explicat Colintineanu.