Premierul Pavel Filip a cerut rapoarte exacte privind evaluarea situaţiei în urma ploilor abundente de ieri

În dimineaţa zilei de astăzi, Premierul Pavel Filip a prezidat o nouă ședință a responsabililor din instituţiile abilitate, pentru a evalua situația provocată de ploile abundente și măsurile luate pentru gestionarea acesteia. Ședința a avut loc la Centrul Operațional de Dirijare în Situații Excepționale, informează MOLDPRES citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

În cadrul şedinţei, Prim-ministrul a cerut să fie prezentate rapoarte exacte privind pagubele estimate, situaţia digurilor, drumurilor naţionale şi locale, privind conexiunile de energie şi terenurile agricole. De asemenea, a fost audiată informaţia privind prognoza meteo pentru perioada imediat următoare pentru a decide asupra măsurilor de prevenţie care se impun.

„Cer să fie prezentate rapoarte exacte şi corecte, astfel încît să avem o imagine clară şi să luăm măsurile necesare. Să nu uităm că sînt persoane care au avut de suferit şi trebuie să acţionăm prompt. O să răspundeţi cu funcţiile pe care le aveţi, în cazul în care veţi prezenta date eronate”, a accentuat Pavel Filip.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în localitatea Iargara, raionul Leova, unde s-a rupt digul unui lac cu suprafaţa de 2 ha, apa s-a scurs în cel de-al doilea lac, aflat în apropiere, fiind astfel prevenite eventualele inundaţii. Către ora 3 dimineața situaţia s-a stabilizat, iar la momentul actual nivelul apei s-a retras deja cu mai mult de 10 cm. Casele de locuit din regiune n-au fost afectate.

În acelaşi timp, în satul Logăneşti, raionul Hîncești, 30 de gospodării au fost afectate, inclusiv în 15 case apa a pătruns în interior, iar în oraşul Hînceşti s-a intervenit pentru a scoate apa care a pătruns în subsolul unui bloc locativ. La fel, s-au întreprins acţiuni similare în alte localităţi. Serviciile speciale menţin situaţia sub control, pentru a preveni situaţiile de urgenţă în caz de noi precipitaţii, inclusiv prin întărirea digurilor şi coordonarea acţiunilor.

Cea mai abundentă ploaie s-a înregistrat aseară în municipiul Chişinău, unde au căzut precipitaţii cu un volum total de 60 litri pe metru pătrat. Situaţia se află sub control, iar consecinţele înlăturate.

Pentru perioada următoare se aşteaptă vreme instabilă, cu posibile averse şi grindină. Totodată, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat că pericol de inundaţii din cauza creşterii nivelului de apă în rîuri şi lacuri nu există pentru moment.

La sfîrşitul şedinţei, Prim-ministrul a solicitat crearea unei Celule active, în frunte cu Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, care să urmărească permanent evoluţiile în situaţia creată şi să acţioneze pentru a înlătura consecinţele apărute.

„Rugămintea mea este să comunicaţi foarte bine între voi, să aveţi o conexiune directă pe tot parcursul timpului. Prognozele le-am auzit, dar dincolo de evaluările care trebuie să le facem, trebuie să comunicăm continuu. Vreau să primesc şi eu rapoartele existente, cu cît acestea vor fi mai exacte, cu atît mai bine şi uşor ne va fi să întreprindem măsurile necesare”, a subliniat Pavel Filip.