Cod Portocaliu de ploi torențiale pentru șapte județe din Moldova

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ pentru județele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani, valabilă de joi, ora 16,00, până vineri, ora 18,00.

În județele menționate ploile vor avea caracter torențial și se vor depăși local 50 l/mp și izolat, mai ales în zona de munte, unde vor fi de 80—100 l/mp.

Totodată, se vor afla sub Cod Galben, de joi, ora 13,00, până vineri, la ora 21,00, județele Harghita, Covasna și Galați, integral, și județele Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș, parțial.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toate regiunile, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și izolat va cădea grindină. Se vor înregistra frecvent cantități de apă de 15-20 l/mp, iar în Moldova și în zona Carpaților Orientali și Meridionali cantitățile de apă vor depăși 40-50 l/mp.