Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia aniversării a doi ani de la demararea programului Teach for Romania, la conferința „Impactul nostru în educație”, în care afirmă că profesia didactică deschide drumul către orice carieră.
„Profesia didactică formează caractere, ghidează destine și deschide drumul către orice carieră. Este o profesie în care dăruirea și responsabilitatea trebuie să se împletească în a oferi elevilor un set de valori puternice și o educație de calitate, indiferent de mediul din care aceștia provin”, susține Iohannis în mesajul transmis de consilierul de stat Ligia Deca.
El a arătat că, în ultimii doi ani, la nivelul comunităților dezavantajate în care s-a derulat, programul Teach for Romania a reușit să inspire absolvenți de excepție pentru a îmbrățișa cariera de dascăl și să arate că schimbarea este posibilă în și prin educație.
„Oferind modele, oportunități de dezvoltare a competențelor și inovând procesul didactic, tinerii implicați în program au generat adevărate oportunități pentru o viață de calitate în rândul elevilor”, spune șeful statului.
Iohannis urează succes noii generații de profesori.
„Metoda folosită în selecția cadrelor didactice, sistemul de pregătire și suport constant pentru aceștia, corelate cu evaluarea performanțelor pe criterii calitative, fac din Teach for Romania un model ce merită recunoscut, extins și, de ce nu, adaptat într-un program cu impact național”, subliniază Iohannis.