Începând de marți, 7 iunie, în județul Iași a fost reluată acțiunea de imunizare a copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare. La Direcţia de Sănătate Publică Iaşi au ajuns la începutul acestei săptămâni 5.580 de doze de vaccin hexavalent. Potrivit reprezentanților DSP, acestea vor fi utilizate pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cât şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor, conform calendarului. ”Recuperarea la vaccinare se va realiza prin cabinetele medicilor de familie. Direcția de Sănătate Publică Iași a mai solicitat în această perioadă încă 2.000 de doze de vaccin hexavalent. Reamintim că vaccinul este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al MS”, precizează reprezentanții DSP Iași, într-un comunicat de presă. (E.M.)