Breaking News

Isărescu: Trebuie să renunțăm la jargonul profesional și să explicăm publicului deciziile de politică monetară în limbaj accesibil

Deciziile de politică monetară trebuie explicate publicului larg într-un limbaj accesibil, în condițiile în care banca centrală încă se confruntă cu critici din cauză că nu reduce dobânda de politică monetară având în vedere că inflația este negativă, deși presiunile inflaționiste viitoare date de creșterea rapidă a economiei sunt evidente, susține guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„Sincer, înțeleg că publicul larg nu este familiarizat cu concepte precum „supraîncălzirea economiei” sau „deviația pozitivă a PIB”, dar cred că o creștere anuală a vânzărilor de retail de 20% și un plus de 10% la salarii sunt mai mult decât elocvente. Totuși, cu toate aceste semne evidente, chiar și pentru non-economiști, că economia crește rapid, noi suntem criticați că nu luptăm cu deflația. Experiența recentă ne-a arătat că, în ciuda numeroaselor informații furnizate printr-un spectru larg de vehicule de comunicare, mesajele noastre nu ajung decât în mică măsură la publicul larg. De aceea, trebuie să ne străduim să renunțăm la jargonul profesional, astfel încât să explicăm publicului într-un limbaj cât mai accesibil rațiunile din spatele deciziilor de politică monetară”, a explicat guvernatorul BNR într-o prezentare susținută cu ocazia reuniunii anuale a Constituentei FMI — Banca Mondială.

Șeful BNR a punctat, din nou, faptul că dincolo de „furtuna perfectă” indicată de șocurile deflaționiste (prețurile scăzute pentru energie, alimente și metale, reducerile succesive de TVA), se ivesc presiunile inflaționiste pe partea de cerere, având în vedere că economia este pe punctul de a crește peste potențial, presiunea pe costul orar cu forța de muncă este tot mai mare, iar politica fiscală ia o puternică turnură expansionistă.

„De aceea, în timp ce perspectivele pe termen mediu par a indica necesitatea întăririi politicii monetare, contextul pe termen scurt, caracterizat de inflație negativă, ne îngreunează comunicarea cu publicul. În acest condiții noi trebuie să luptăm cu ideea că banca centrală ar trebui să reducă dobânda de politică monetară ca răspuns la tăierile succesive de TVA. Se dovedește mai greu decât am crezut să convingem opinia publică de faptul că actualele cifre referitoare la inflație sunt temporare și nu reflectă nici amânarea consumului, nici încetinirea creșterilor salariale. Niciunul din aceste ingrediente, care amenință cu capcana deflației, nu este prezent”, a explicat Mugur Isărescu.

Potrivit acestuia, în teorie, încetinirea creșterilor salariale este asociată cu expectații inflaționiste negative, însă acestea rămân ancorate la ținta de inflație, de 2,5% plus/minus un punct procentual.

Șeful BNR a menționat faptul că, în prezent, inflația anuală din România, de minus 3,25%, este cea mai scăzută din Uniunea Europeană. Însă, dacă se exclud efectele de runda întâi ale reducerilor de TVA din 2015 și 2016, inflația anuală s-ar plasa în jur de 1%. „În consecință, inflația negativă cu care avem de-a face în prezent nu este generată de o lipsă persistentă a cererii. Este doar o situație tranzitorie, indusă de reducerile de taxe menționate”, a mai spus guvernatorul BNR.