Antrenorul echipei de handbal FC Barcelona, spaniolul Xavier Pascual Fuertes, este noul selecționer al echipei naționale masculine a României, a anunțat Federația Română de Handbal (FRH) într-un comunicat de presă. Xavi Pascual, care va conduce în pararel și formația catalană, a semnat un contract cu FRH valabil patru ani. „Federația Română de Handbal este încântată să anunțe că echipa națională de seniori are, începând din această lună, un nou antrenor. Xavier Pascual Fuertes, născut la 8 martie 1968, fost jucător al FC Barcelona și antrenor al acestei echipe din 2009, câștigător de două ori al Ligii Campionilor EHF, a semnat contractul prin care devine antrenor principal al lotului național de seniori și va fi responsabil de pregătirea strategiei naționale de dezvoltare a handbalului național masculin pentru următorul ciclu olimpic. Obiectivul principal al acestui parteneriat îl reprezintă calificarea la Jocurile Olimpice, Tokyo, 2020”, se menționează în comunicatul citat. Președintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat că își dorește ca noul selecționer să elaboreze o strategie de dezvoltare unitară a handbalului masculin românesc. Xavier Pascual Fuertes ajunge în această seară la București și va fi prezentat oficial, miercuri, 8 iunie, de la ora 11,00, în cadrul unei conferințe de presă programată la sediul FRH. El îl înlocuiește în funcția de antrenor principal al primei reprezentative a României pe Aihan Omer, care a demisionat la 11 mai din motive personale.