Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa „Buna Vestire”, instituții de învățământ aflate sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, anunță organizarea a două conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!”, care vor avea loc pe 13 şi 15 iunie, la ora 18.00, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cea de-a XI-a ediţie a acestei acțiuni îşi propune să aducă noi răspunsuri la întrebarea „Ce este performanţa pentru tine? Dar pentru copilul tău?”, alături de doi invitaţi speciali: arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, preşedintele Fundaţiei Varlaam Mitropolitul, consilier educaţional al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Felix Tătaru, preşedinte GMP Group, fondator Radio Itsy Bitsy, membru în consiliul de management al Fundaţiei Varlaam Mitropolitul. Întâlnirea cu Părintele Hrisostom Rădăşanu va avea loc luni, 13 iunie, începând cu ora18.00, în Aula Magna, tema discuţiei fiind „Există performanţă spirituală?”. Părintele Hrisostom ne va vorbi despre inteligenţa spirituală şi dezvoltarea ei la copii. Vom afla cum pot familia şi şcoala să-i ajute pe copii să cultive o relaţie vie şi de prietenie cu Dumnezeu, să observe legăturile profunde şi sensul în lucrurile din viaţa lor, să recunoască şi să admire frumosul în natură şi în oamenii din jur. A doua conferinţă, cu tema „Creativitate sau performanţă?”, va avea loc miercuri, 15 iunie, începând cu ora 18.00, şi va fi susţinută de Felix Tătaru. Acesta va vorbi despre performanţă din perspectiva profesionistului într-un domeniu creativ şi a tatălui de doi copii. Împreună cu soţia sa, Nadia Tătaru, a fondat primul radio pentru copii din Europa, Radio Itsy Bitsy, care în timp s-a dovedit a fi ascultat şi de părinţi, devenind astăzi radioul familiei, şi singurul cu programe educative adresate exclusiv familiei. Intrarea este liberă, dar din motive organizatorice şi pentru a putea pregăti certificatele de participare în avans, participanţii sunt rugaţi să completeze formularele de înscriere care se găsesc pe www.scoalavarlaam.ro. Prima ediţie din Iaşi a seriei de conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!” a avut loc în 2011, fiind o premieră pentru această zonă a ţării. Adresată părinţilor care vor să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă, frumoasă şi armonioasă cu copiii lor, conferinţa a reunit la fiecare ediţie peste 300 de participanţi, mămici şi tătici veniţi nu doar din judeţul Iaşi, ci şi din alte zone ale țării, dornici să discute cu specialişti în creşterea şi educarea copiilor. Evenimentul a avut ca invitaţi, pe parcursul celor nouă ediţii, speakeri cunoscuţi: Cristina Neguţ, dr. Raluca Ghionaru, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, Monica Reu, Cristina Trepcea, diac. Sorin Mihalache, Diana Teodorescu, Maica Siluana, prof. Florian Colceag, prof Virgiliu Gheorghe, Urania Cremene, Oana Moraru şi mulţi alţii şi a devenit deja un eveniment educațional de referință, cu o audienţă care s-a ridicat la mii de părinţi. (E.M.)