Până pe data de 30 iunie 2016, la Muzeul „Vasile Pogor” se poate vizita expoziția de grafică „Ary Murnu – Povești”.
Proiectul marchează împlinirea a 135 de ani de la nașterea și 45 de ani de la moartea lui Aristomene Gheorghiades Murnu, cunoscut mai ales sub numele de Ary Murnu. De origine aromână, Ary Murnu s-a remarcat ca un foarte bun pictor, ilustrator de reviste și volume, machetator de bancnote etc., înclinația pentru artă și frumos fiind o trăsătură caracteristică familiei. A fost tatăl sculptorului Ion Lucian Murnu și fratele mai mic al lui George Murnu, scriitor, istoric, membru al Academiei Române, traducător al epopeilor Iliada și Odiseea. Ary Murnu a făcut studiile gimnaziale și liceale la Budapesta, după care a studiat la Kunstakademie din München, în Germania. În anii 1902-1904, Ary Murnu a studiat artele frumoase la Iași și la București.
Lucrările din cadrul expoziției de la Muzeul „Vasile Pogor” sunt 83 de ilustrații de mare valoare artistică la creația literară a lui Ion Creangă, grupate astfel: Cinci pîni – 3 lucrări, Fata babei și fata moșneagului – 12 lucrări, Harap-Alb – 22 lucrări, Dănilă Prepeleac – 16 lucrări, Soacra cu trei nurori – 8 lucrări, Povestea unui om leneș – 5 lucrări, Punguța cu doi bani – 11 lucrări și Prostia omenească – 6 lucrări.Ilustrațiile au intrat în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași în anul 1970.
Expoziția, curatoriată de Andreea Tacu, urmărește promovarea interculturalității și activității talentatului grafician, machetator, ilustrator de origine aromână Ary Murnu și facilitează familiarizarea publicului vizitator cu una dintre personalitățile aromâne a cărei activitate s-a derulat în spațiul românesc și și-a pus amprenta asupra artei, literaturii și culturii române. De asemenea, publicul vizitator are posibilitatea de a afla mai multe informații asupra întregii familii Murnu, membrii acesteia având strânse legături cu domeniul artelor și nu numai.