Expozitia: De la Natura la Cultura. Arta prelucrarii osului si cornului

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită să vizitați expoziția De la Natură la Cultură. Arta prelucrării osului și cornului organizată la sediul din str. Lăpușneanu nr. 14, în sala de expoziții temporare a Muzeului Unirii.

Realizată cu prilejul Conferinței Consiliului Internațional de Arheozoologie desfășurată la Iași în luna mai, expoziția a fost organizată în colaborare cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Complexul Muzeal Județean Neamț (Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț & Muzeul de Istorie Neamț), Institutul de Arheologie – Academia Română, Filiala Iași, Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.

De-a lungul istoriei, oamenii au avut o percepție diferită de a noastră, a oamenilor din mileniul III, asupra regnului animal. Moluștele, peștii, păsările, mamiferele domestice sau sălbatice au furnizat comunităților umane nu doar hrană, ci au constituit, în același timp, o sursă permanentă de produse exploatate în activitățile cotidiene și, nu în ultimul rând, au fost investite cu virtuți totemice și simbolice ca parte activă sau pasivă a imaginarului lumii lor. Oasele, coarnele, dinții sau cochiliile de scoici și melci, au constituit materia primă pentru unelte, arme, recipiente și mânere, dar și pentru obiecte de prestigiu, sceptre, mărgele și pandantive încărcate cu valențe simbolice. Prezentând piese realizate din aceste materii prime, expoziția propune o perspectivă inedită asupra vieții comunităților umane care au locuit pe teritoriul est-carpatic al României, în perioada cuprinsă între paleolitic și sfârșitul mileniului I al erei noastre.

Expoziția va fi deschisă până pe data de 26 iunie 2016. Intrarea este liberă.