Scolioza congenitală este o malformaţie a coloanei vertebrale, care face ca viaţa copiilor cu această afecţiune să fie mult mai rezervată. Iar asta cu atât mai mult cu cât micuţii nu se pot implica în activităţi similare cu a celor de aceeaşi vârstă şi care nu prezintă vertebre anormale. În cazurile grave, tratamentul chirurgical este singura soluţie de vindecare. O astfel de metodă este şi plasarea unor dispozitive speciale ce au menirea de a corecta scolioza congenitală.
Potrivit prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, aceste dispozitive au o eficienţă foarte bună mai ales în aceste forme grave, forme care pur şi simplu nu se pot preta la excizia hemivertebrei şi instrumare somatică pentru redresare.
Deşi eficienţa dispozitivului a fost dovedită, totuşi nu toţi copiii pot beneficia de acesta. „Sunt foarte mulţi copii care sunt în aşteptare şi aşteptarea aceasta este lungă. Uneori aceşti copii depăşesc perioada de indicaţie în care să se aplice aceste dispozitive şi atunci recurgem la alte modalităţi care să mai îmbunătăţească oarecum dispoziţia coloanei şi posibilitatea de a-şi menţine un status fiziologic satisfăcător. În aşteptare stau aproximativ 25 de copii care ar trebui să fie operaţi cât mai repede”, a declarat pentru Sănătatea TV, prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului “Marie Curie” din Bucureşti.